Sistemul și-a dat încă o dată în petic prin decizia CCR de renumărare a voturilor din turul I de la prezidențiale. Au vrut să-l împingă forțat pe Ciolacu pe locul II, pentru a-l opune lui Georgescu, cu mai multe șanse de câștig, în opinia lor, decât Lasconi. Dovedind o abilitate politică surprinzătoare, Ciolacu și-a dat seama că este folosit și a declarat că se retrage din cursă. Astfel, a tras preșul de sub picioarele celor care se tem ca de dracul de Georgescu. Și când toți îl văd pe Georgescu ca pe omul lui Putin, nimeni nu se gândește că, de fapt, ar putea fi omul lui Trump. Se pare totuși că Ciolacu știe ce știe, de vreme ce a discutat cu Trump și a dat mâna cu omul lui Trump, în Europa, Viktor Orban. Pus să-și declare opțiunea pentru unul dintre cei doi candidați, Ciolacu a evitat un răspuns tranșant, lăsând la latitudinea electoratului pesedist să voteze pentru unul sau altul. Este o atitudine care spune multe despre cum se aranjează, în spatele cortinei, scena pentru viitorul joc politic. Iar unul dintre elementele de mobilier de pe viitoarea scenă poate să fie însuși fotoliul de prim-ministru pe care vrea să-l ocupe, și-n noua conjunctură, Marcel Ciolacu.
Este evident, mai mult decât oricând, că este nevoie de reforme radicale în România, începând chiar de la Constituție. Nu este doar o metaforă expresia că România se află la o răspântie. Nu se mai poate merge înainte cu o clasă politică ruptă de popor. Este nevoie de reforme urgente și radicale pentru a umple prăpastia creată între politicieni și popor. O nevoie resimțită de toată lumea, dar pentru a răspunde adecvat la ea trebuie ca, în Parlament, să existe o majoritate consistentă. O situație care nu se prea întrevede, după cu arată scorul electoral al partidelor.
Spre deosebire de vulpoiul politic care este Marcel Ciolacu, George Simion demonstrează o atitudine infantilă declarând că nu se va alia cu PSD, astfel ignorând un aspect care sare în ochi: nicio majoritate guvernamentală stabilă nu se va putea contura fără PSD. Probabil după o consultare doctă și aplicată cu marele gânditor George Becali, Simion a ales să rămână în opoziție decât să participe la un guvern alături de PSD. Uită sau nu vrea să țină cont de faptul că electoratul său l-a votat pentru a fi la putere, și nu în opoziție. El crede că astfel, până la următoarele alegeri, va crește politic, dar este posibil să și scadă dramatic.
Cea mai bună soluție pentru România ar fi o majoritate formată din PSD și partidele suveraniste, care ar ține seama de noua orientare a electoratului românesc și ar fi în ton cu noile vânturi care bat peste planeta Pământ. Contrar multor opinii, noi credem că reafirmarea identităților naționale nu ar slăbi nicidecum unitatea euroatlantică, ci, dimpotrivă, ar întări-o. Numai cu state puternice, care-și cultivă și promovează interesele și valorile naționale, în respectul tuturor celorlalte, într-un ansamblu comun, Uniunea Europeană se poate afirma ca o entitate geo-politică sănătoasă, izvor de bunăstare și securitate pentru toți membrii săi.
Nu este de neluat în seamă nici varianta propusă de Kelemen Hunor. O majoritate formată din PSD, PNL, USR și UDMR „este cea mai stabilă coaliție posibilă, dar și cea mai dificilă coaliție”, crede, pe bună dreptate, liderul UDMR. Dar asta, numai în situația în care prezidențialele ar fi câștigate de Elena Lasconi. Ceea ce ar fi perfect posibil în condițiile unei mobilizări exemplare a electoratului pro-occidental, care, după cum se arată în toate sondajele, a fost tot timpul majoritar în România.
În orice caz, dincolo de ceea ce vedem la suprafață, este clar că în profunzime se duce un război pe viață și pe moarte între două lumi: lumea sorosistă și lumea trumpistă. O lume mai veche, sorosismul, care de aproape 40 de ani încearcă să se impună la nivel planetar, și o lume mai nouă, trumpismul, născută ca reacție la prima, căutând să-i ia locul. Realegerea lui Donald Trump, după un interregn de 4 ani, timp în care s-a încercat totul pentru anihilarea lui, demonstrează vitalitatea și vigoarea lumii pe care o reprezintă. O lume în ascensiune, trumpismul, care a și obținut o primă mare victorie, în afara granițelor SUA, odată cu alegerea noului președinte al Mexicului. Este vorba de o femeie, Claudia Sheinbaum, venind din funcția de primar al capitalei. Desigur, este o pură coincidență faptul că și România ar putea să aibă un președinte femeie, venind tot dintr-o funcție de primar…
De altfel, Statelor Unite le este perfect egal cine va câștiga alegerile din România: Georgescu sau Lasconi. Vedeți declarațiile venite dinspre ambasada SUA la București, care vorbesc despre neimplicare și respectare a libertății jocului democratic! Oricât s-ar da Sistemul de ceasul morții să ni-l prezinte pe Georgescu drept omul rușilor și să ne sperie că o eventuală președinție Georgescu ne-ar deturna de pe calea euroatlantică, noi zicem că ambele candidaturi, ale lui Georgescu și Lasconi, au numitorul comun Trump. Iată de ce nici nu ne-am mirat prea tare când l-am văzut pe Marcel Ciolacu aproape bucuros că n-a intrat în turul II. S-a întors liniștit în banca lui. Iar acum, indiferent de cine va fi președintele României, așteaptă să fie nominalizat pentru formarea noului guvern. Având și binecuvântarea prietenului său, Viktor Orban. Nu mai vorbim de a lui Trump…
Constantin Smedescu
