Prețul nesimțirii
Pierderea alegerilor intermediare de către Partidul Republican din SUA ne amintește tuturor că nesimțirea are un preț. Partidul care l-a susținut pe Donald Trump, care l-a ajutat să se urce în cârca poporului american, pierde controlul asupra Congresului american; implicit, Donald Trump este nevoit să pozeze în continuare cu nasul tăiat. Bunăstarea pe care o promisese el americanilor, ca să-l aleagă președinte, s-a dovedit a fi doar… marketing politic. Toate speranțele puse în el s-au prăbușit odată cu nivelul de trai al americanului de rând, neobișnuit să plătească un preț atât de mare la carburanți. America prosperității s-a văzut în pericol, drept pentru care poporul american a reacționat și l-a sancționat pe mincinos. Care prea își luase nasul la purtare. Nu și-a mai încăput în piele și a explodat. Acum, va trebui să suporte prețul și să meargă cu coada între picioare, pe ultimii doi ani ai mandatului său. Acum, toți politicienii din lume care, odată văzuți la putere, își ridică nasul de nu le mai ajunge nimeni la nas, vor trage învățămintele de rigoare. Inclusiv politicienii noștri despre care, în niciun caz, nu se poate spune că dau pe afară de modestie. Dimpotrivă…
Când tocmai credeam că am scăpat de umilința la care ne-a supus guvernarea bolojanistă, iată că vine evenimentul de la Timișoara care ne demonstrează că nu mai avem nimic de sperat de la această clasă politică. Un botez ca un upercut profesionist aplicat în bărbia românului de rând care abia își mai duce traiul de azi pe mâine. Botezul celui de-al treilea copil al baronului de Timiș, Alfred Simonis, a fost ocazia perfectă pentru ca tot neamul prost PSD-ist să-și etaleze nesimțirea. Și să ne facă să nu cumva să uităm unde și pe ce ni se duc banii. „Aici sunt banii dumneavoastră”, parcă-l auzeam pe Băsescu, în timp ce pe podiumul de la petrecerea de botez de la Timișoara defilau colecții de blănuri și rochii de mii de euro, poșete Chanel și Dior, bijuterii, ceasuri de aur etc. „Dacă le pui țoalele la un loc și evaluezi costurile, poți face indexarea pensiilor”, a remarcat cineva pe Facebook.
Desigur, afișarea opulenței nu este interzisă în niciun cod penal, dar este al naibii de imorală în condițiile în care toată lumea știe că averile lor s-au înălțat, în cea mai mare parte, din bani publici, din funcții publice, sinecuri și contracte cu statul. Și, mai ales, în condițiile în care, din pensiile și salariile noastre abia dacă mai reușim să ne plătim facturile și impozitele mărite exorbitant. Iar perspectiva este sumbră. Se pare că nu este departe vremea când nu vom mai avea ce pune pe masa copiilor, când nu va mai avea acces la serviciile medicale și la educație, când ne vor scoate din propriile case.
Recunosc că am fost unul dintre nu puținii care ne-am bucurat și am salutat revenirea la putere a PSD. Dar a venit acest circ politic de la Timișoara care ne-a năruit speranțele, care ne-a readus cu picioarele pe pământ, amintindu-ne vechea zicală după care se spune că năravul din fire n-are lecuire. Este în firea acestei clase politice postdecembriste (nu numai a PSD!) de a-și etala bogăția în cel mai curat stil al parvenitului. Al îmbogățitului peste noapte, mirându-se și el de ce a dat peste capul lui.
Ne-am convins încă o dată de regula generală după care aproape toți cei care vin la putere uită imediat pe umerii cui au venit și încep să creadă că totul li se cuvine. Că bogăția vine în consecință, ca o răsplată a meritelor lor. Care merite, în cele mai multe cazuri, constau în priceperea de a păcăli electoratul și legea. Care electorat, odată păcălit, n-are decât să se supună. Când se revoltă, o face pe pielea lui, în slujba puterii aflându-se tot timpul jandarmul, polițistul și procurorul. În democrația noastră originală, s-a ajuns la stadiul în care critica și dezacordul sunt considerate forme de agresiune, iar protestul, o ofensă personală la adresa celui care conduce. Când poporul tace, tăcerea lui este confundată cu acordul. Dacă poporul nu zice nimic, înseamnă că o duce bine. Și chiar dacă zice ceva, n-are decât. Poate să mârâie, să strige cât vrea. Câinii latră, ursul merge.
Cam asta se întâmplă cu cei care vin la putere. Am sperat ca așa ceva să nu se întâmple și cu PSD. Măcar de data aceasta. Uitând de dezamăgirile anterioare. După ce atâta timp l-am văzut plângându-ne de milă, am crezut în lacrimile lui sincere. Ne-a promis schimbarea direcției. Deocamdată îl vedem că merge pe același drum al nesimțirii față de situația grea în care se află o țară întreagă. Cum poate fi numită altfel decât nesimțire această atitudine în care îți etalezi opulența cu atâta nonșalanță? Nu se putea cu un pic de perdea? Nu se putea cu un pic de modestie, având în vedere că te numești social-democrat, de partea celor mulți?
Evenimentul de la Timișoara s-a petrecut în ziua de sâmbătă 31 octombrie, zi a sărbătorii horror de Halloween – asociere care nu a scăpat deputatului de Olt, Gigel Știrbu, numărându-se și domnia sa printre numeroșii critici vehemenți ai afișării accesoriilor și ținutelor atât de scumpe ale invitaților. Desigur, a fost vorba acolo de viața privată a unor politicieni, dar când e vorba de niște politicieni social-democrați, parcă așteptările sunt mai mari în ce privește modestia și decența.
Suntem cu spatele la zid, nu avem unde să ne mai retragem, așa că nu putem decât să mai credem o dată în sinceritatea liderului PSD, Sorin Grindeanu când spune că înțelege criticile venite, că regretă percepția nefavorabilă care se răsfrânge asupra partidului și că, de acum încolo, va avea în vedere numai și numai creșterea veniturilor populației și a numărului de locuri de muncă. Ce vreți, așa suntem noi: creduli până în pânzele albe.
Constantin Smedescu