De ce se teme Nicușor
De cele mai multe ori, o alegere greșită se datorează faptului că am ales fără să discernem. Asta înseamnă că actul alegerii trebuie să fie precedat neapărat de cel al discernerii. Discernerea sau discernământul presupune efortul de a gândi, de a încerca să ajungi cu mintea la esența lucrurilor, să descoperi natura și valoarea fiecăruia și să distingi diferențele. Or, în lumea contemporană, se pare că tot mai mulți oameni refuză să gândească. A gândi a devenit ceva extrem de obositor pentru omul contemporan preocupat mai degrabă de satisfacerea simțurilor. Iar când este chemat să aleagă, de obicei alege cu inima. Dacă e vorba de alegerea conducătorilor politici, mai totdeauna alesul este cel care promite mai mult, care se pricepe să-și prezinte promisiunile în cuvinte frumoase și are carismă. Alegătorul optează pentru el, pentru că, spre deosebire de ceilalți candidați, alesul respectiv i-a atins coarda sensibilității. Nu s-a mai străduit să înțeleagă. A optat, pur și simplu.
Cam în această situație se află și alegătorul român. Atunci când își dă seama că a greșit, toată vina cade pe cel ales, în niciun caz să-și recunoască el însuși vreo vină. Situația este generală. Însă, în timp ce în Europa alegătorii înșelați se revoltă și ies în stradă, alegătorul român se mulțumește să injure și să insulte. Când, la o recentă conferință de presă a președintelui Nicușor Dan, un ziarist i-a aruncat în față cuvântul „gunoi”, el devenea exponentul a milioane de români dezamăgiți în legătură cu prestația alesului lor. Dincolo de duritatea termenului și de faptul că depășea clar ideea de libertate de opinie, rămâne disperarea pe care o degaje asemenea exprimare. O disperare care, în timp, poate să facă să explodeze până și mămăliga. Tocmai asemenea perspectivă l-a făcut pe Nicușor Dan să spună, mai deunăzi, că se teme de 2028. L-am auzit bine: „Să știți că mie mi-e frică de 2028”. De alegerile de atunci, adică, de rezultatul lor, mai precis. Alegeri care ar putea să măture întreaga clasă postdecembristă. Cu democrația ei cu tot.
Spunând că se teme de rezultatul alegerilor din 2028, implicit, Nicușor Dan recunoștea că electoratul poate alege greșit și, totodată, introducea în discuție un termen pe care clasa noastră politică nu l-a luat niciodată în seamă: „democrația militantă”. L-a rostit prima data germanul Karl Loewenstein, în anul 1937, în condițiile în care nazismul s-a instalat în Germania tocmai prin alegeri democratice. Cel mai clar exemplu de modul în care o democrație care tolerează orice se poate prăbuși prin ea însăși. E demonstrat, prin urmare, că alegătorul poate alege greșit. Iar ce se întâmplă în prezent pe străzile marilor orașe europene, cu zeci și sute de mii de oameni în stradă, arată că aleșii europeni nu se ridică nicidecum la nivelul aștepărilor. Popoarele se revoltă pentru că nu mai îndură incompetența conducătorilor lor (aleși din greșeală). Și să nu se mai mire nimeni dacă, pe fondul nemulțumirii populare, extremismul câștigă teren.
Democrația nu trebuie să permită orice. Dacă un conducător ales democratic se dovedește incapabil sau mincinos, dacă nu-și respect programul politic în baza căruia a fost ales, atunci ar trebui să existe mecanisme de înlăturare a lui imediat, nu să se aștepte până la expirarea mandatului. Totodată, într-o democrație autentică, nici cetățeanul nu poate să-și permită orice. Când Nicușor Dan a interzis ziaristului care l-a insultat să mai vină la conferințele lui de presă, el nu a încălcat democrația. Dimpotrivă, a apărat-o.
Sunt țări care practică deschis doctrina democrației militante, stabilind prin Constituție care sunt condițiile, limitele și procedurile. La noi nu există așa ceva. Motiv pentru care nimeni nu știe, de pildă, pentru ce este este închis Călin Georgescu. Nu mai spun de anularea alegerilor prezidențiale din 2024. Când nu există reguli și proceduri pentru o democrație militantă, se poate ajunge la rezultate surprinzătoare de genul acelora prin care Călin Georgescu a fost la un pas de fotoliul prezidențial sau pot să apară ca din spuma mării partide precum SOS, POT, AUR…
Revenind la apelativul „gunoi” cu care a fost „gratulat” alesul în cea mai înaltă funcție din statul român, atragem atenția asupra faptului că există mai multe feluri de gunoaie. Un detaliu aparent fără nicio semnificație specială. Cine nu știe că unele gunoaie sunt atât de evidente că îți sar în ochi, în timp ce altele sunt atât de bine acoperite, încât îți trebuie mult discernământ până să le identifici corect? Când discernământul lipsește cu desăvârșire, orice gunoi poate fi confundat și acceptat ca pe un lucru bun. Că ulterior se dovedește stricat până în măduva oaselor, asta e altă poveste.
Înțelegem acum, o dată în plus, teama președintelui României de alegerile parlamentare din 2028. În perspectiva alegerilor prezidențiale din 2030, Nicușor Dan se teme ca nu cumva drumul său spre cel de-al doilea mandat să-i fie blocat de un munte de gunoaie.
Constantin Smedescu
