Judeţele sunt unităţi admistrative străvechi ale românilor. Prima atestare documentară o avem din 1392, de pe vremea lui Mircea cel Bătrân. Într-un hrisov, ţinutul Vâlcii este numit „judeţ”. Judeţul Vâlcea este, deci, primul judeţ atestat documentar. Până atunci, ţara era împărţită în „ţinuturi”, denumire care s-a păstrat în Moldova în toată perioada medievală, până la Unirea Principatelor, din 1859. În Ţara Românească, judeţele erau conduse de un jude, apoi de un căpitan de judeţ. În Moldova, ţinuturile erau conduse de pârcălabi, apoi de ispravnici. Transilvania era împărţită în comitate sau districte, respectiv scaune în zonele locuite de secui şi saşi. După Marea Unire de la 1918, şi Transilvania a fost împărţită în judeţe, în total, în România interbelică fiind 58 de judeţe. Între acestea, judeţele Olt şi Romanaţi reprezentau unităţi administrativ-teritoriale distincte, de-o parte şi de alta a râului Olt. Au fost atestate documentar aproape concomitent, în timpul aceluiaşi domnitor, Radu cel Mare. Romanaţi, la 1 august 1496, Olt, la 26 aprilie 1500. În 1930, judeţul Romanaţi avea o populaţie de 271.096 locuitori şi se întindea pe o suprafaţă de 3.560 km pătraţi, în dreapta Oltului, până la Dunăre. În judeţul Olt trăiau 174.219 oameni pe o suprafaţă de 2.863 km pătraţi, în stânga Oltului, fără să atingă Dunărea. În Romanaţi erau trei oraşe, Caracal, Corabia şi Balş, cu o populaţie urbană totală de 29.308 locuitori. În Olt, numai unu, Slatina, cu o populaţie de 11.243 locuitori.
După al doilea război mondial, în condiţii de ocupaţie sovietică şi de impunere a lui „homo sovieticus”, reforma administrativă din 1950 a urmat modelul sovietic. Ţara, cât mai rămăsese din ea, după ce Moldova de peste Prut şi nordul Bucovinei au fost anexate URSS-ului de atunci, a fost împărţită în regiuni, raioane şi comune. Numele de „judeţ” a fost şters din limbajul administrativ. Prea le aducea aminte românilor de originea lor latină! Din fericire, în 1968 s-a revenit la împărţirea ţării în judeţe. Din păcate însă, o serie de judeţe nu au mai fost reînfiinţate, iar printre acestea a fost şi Romanaţi. Cea mai mare parte din teritoriul său a fost trecut la judeţul Olt, în timp ce peste partea lui de sud-vest s-a întins Doljul, iar o mică porţiune din sud-estul său (comuna Izlaz) a revenit judeţului Teleorman. Încă o dată, romanăţenii („cei născuţi la Roma”, aşa cum se traduce corect etnonimul „Romanaţi”) au fost nevoiţi să accepte o decizie luată împotriva voinţei lor. Au văzut cum trupul judeţului este aruncat în incineratorul comunist al istoriei acestui popor. Despre Romanaţi, încă marele istoric Xenopol spunea că este unul dintre judeţele cu cele mai multe însemne ale Romei. În toată Europa interbelică a fost cunoscut ca unul dintre marile grânare ale României, iar pe stema sa, spicul de grâu era în prim plan.
Practic, actualul judeţ Olt este format din două judeţe istorice: Olt şi Romanaţi. Şi atunci, de ce să nu se numească cu numele lui întreg, Olt-Romanaţi? Pe cine ar putea deranja această simplă reîntregire de nume? Desigur, răuvoitorii ar putea scormoni în cenuşa prejudecăţilor şi ar putea găsi nişte motive pentru care să se opună. Iar motivul cel mai des invocat este cel al precedentului. Cei care se opun se tem că, astfel, s-ar deschide o cutie a Pandorei, că şi în alte judeţe se va cere organizarea de referendumuri, că secuii abia aşteaptă să-şi reînfiinţeze judeţul Trei Scaune, iar exemplul nostru le-ar da apă la moară. Din păcate, cei care gândesc aşa uită un lucru esenţial: judeţul Romanaţi nu se reînfiinţează! Nu se schimbă nimic în teritoriu, nicio graniţă, nici măcar o bornă de hotar, toate rămân cum au fost. Vorba lui Marius Oprescu, preşedintele CJ Olt: „Nu se schimbă nimic, niciun act de identitate, permis de conducere, certificat de naştere, paşaport, plăcuţe de înmatriculare a maşinilor, nu vor fi schimbate decât la termenul de expirare”.
Romanaţi, un judeţ care a murit de două ori, în 1950, odată cu toate celelalte judeţe, şi în 1968, la reînfiinţarea judeţelor, când, potrivit profesorului caracalean de istorie, Dumitru Botar, judeţul „a fost pur şi simplu asasinat administrativ-teritorial”. Acum, judeţul acesta, prin fiii săi cei mai devotaţi, nu cere altceva decât să-i fie reînviat numele. Măcar să fie reînviat acest cuvânt, „Romanaţi”, cu valoare de simbol, şi tot ar fi ca o reparaţie morală pentru locuitorii din această zonă, mândri de a fi urmaşi ai romanilor, „cei mai romani din toată România”. Spre lauda ei, prima care a răspuns acestei nevoi de reparaţie morală a fost Episcopia Slatinei. În Adunarea Eparhială s-a hotărât, iar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, în 2009, ca Episcopia Slatinei să se numească „Episcopia Slatinei şi Romanaţilor”.
De ce Olt-Romanaţi? Un temei pentru încă un răspuns la această întrebare l-am putea găsi în scrisoarea pe care Guvenul Provizoriu proclamat la Izlaz, în 9 iunie 1848, a adresat-o caracalenilor, a doua zi: „Pământul acestui judeţ închide în sânul său o mulţime de suveniri şi de monumente care atestă glorioasa origine a noastră. Mişcarea ce s-a pornit în judeţul nostru va regenera patria noastră (…)”. Da, despre o regenerare am putea vorbi şi acum, după 27 de ani de rătăcire pe câmpurile mărăcinoase şi aride ale capitalismului sălbatic. De ce nu s-ar putea repeta marele suflu patriotic care a pornit de la Izlaz şi a condus la constituirea României moderne? Şi de ce nu ar porni tot din acest judeţ, din care, la 1848, s-a ridicat un Radu Şapcă, preot în Celei (Corabia), care a a citit Proclamaţia de la Izlaz? Mulţi ani mai târziu, pe la 1864, îl regăsim pe popa Şapcă din Celei în funcţia de administrator al mănăstirii Cozia, refuzând salariul de 1.000 de lei cu care îl plătea statul român, spunând că e prea mare, că lui îi ajung 500 de lei, iar pe ceilalţi 500 „îi ofer scumpei şi iubitei mele patrii române”. Nu-i aşa că este un exemplu bun de urmat? Cine dintre parlamentarii noştri sau marii funcţionari de stat, plătiţi cu „salarii nesimţite”, renunţă primii la jumătate din salariu?
De ce Olt-Romanaţi? De-aia, că putem invoca şi astfel de exemple.
