Aprobarea de către Congresului american a sumei de 61 de miliarde de dolari ca ajutor pentru Ucraina a fost de natură să stârnească un răsuflat de ușurare printre cei care așteptau cu sufletul la gură acest ajutor despre care se vorbea încă din toamna trecută, dar mereu amânat din cauza opoziției republicane. Aveau nevoie ucrainienii de acești bani? Mare nevoie! Rezistența lor fiind pusă la grea încercare în ultimul timp, începuse să se vorbească despre o înfrângere iminentă a Ucrainei. Or, aceasta ar fi însemnat o ascensiune a Rusiei pe plan militar, care ar fi pus în pericol o serie de state apropiate, membre NATO, printre care, bineînțeles, și România. Cel puțin, așa se clama pe toate canalele de comunicare. „Europa este în pericol!”, se striga prin toate studiourile de televiziune, precum romanii, odinioară, după ce Hannibal reușise să treacă Alpii și se apropia cu armata sa de porțile Romei. „Hannibal ante portas!”, țipau romanii înspăimântați de moarte, în fața unui pericol de care, până la urmă, au scăpat ușor, deoarece cartaginezul i-a ocolit, țintind sudul peninsulei.
În zilele noastre, un pericol comparabil este reprezentat de Vladimir Putin, despre care se vorbește cam în aceiași termeni precum anticii despre Hannibal sau despre Attila, cel care, în fruntea hoardelor de huni, a măturat Europa, ca și mongolii lui Ginghis-han. Oricine încearcă să privească lucrurile puțin mai obiectiv, mai detașat, este imediat înjurat și i se scuipă în față calificativul de „putinist”. Acum, câinii războiului pot din nou să latre cât îi țin bojocii. Nu contează că, astfel, războiul se va prelungi sine die, că alte mii de tineri vor plăti cu viața lor nesăbuința liderilor politici ai lumii, pentru care pacea rămâne o alternativă îndepărtată. Niciun strop de compasiune pentru tinerii care vor muri. Nicio tresărire în fața declarațiilor unor personalități care îndeamnă la tratative de pace și își exprimă niște îngrijorări legitime. Niște voci puternice, dar care pălesc în fața vocilor și mai puternice, ca din tun, care vin dinspre companiile militar-industriale, singurele care câștigă de pe urma conflictelor militare.
Dar trăim în epoca post-adevărului, când adevărul este măsurat prin numărul de like-uri, când este acceptată afirmația care întrunește cele mai multe aprecieri și aplauze. Or, decizia din Congresul american a fost salutată de cei mai mulți. Prin urmare, aceasta ar fi soluția corectă și adevărată la o problemă de viață și de moarte. Să vorbească armele în locul oamenilor. Arme cât mai multe și cu o putere de distrugere cât mai mare.
De vreme ce însuși universul este rezultatul luptei eterne dintre bine și rău, războiul este inevitabil, el fiind partea distinctă a unui întreg dual, pace-război, de nedespărțit. Prin urmare, ar trebui să ne resemnăm odată pentru totdeauna că războiul face parte din viața noastră. La o asemenea concluzie conduce o gândire maniheistă, polarizată, care admite ca pe o fatalitate dualismul Bine-Rău. După cum se vede, manipularea pune între paranteze însăși bazele gândirii profunde, dialectice, ceea ce face ca dezastrul moral al lumii occidentale să apară ca aproape și iminent. Să ne mai întrebăm cui folosește?
Constantin Smedescu
