Ctitorită de Matei Basarab și legată de copilăria lui Constantin Brâncoveanu, Biserica „Sfântul Nicolae” din Brâncoveni ar trebui să fie un punct de referință al patrimoniului din Olt.
Realitatea din teren este însă revoltătoare.
Am fost sesizați de mai mulți vizitatori care au ajuns la ruinele fostei Curți domnești și au plecat cu același sentiment: locul este abandonat și tratat cu o nepăsare greu de explicat.
Intrarea în zonă este, fără exagerare, penibilă.
Buruieni, mizerie, lipsă totală de întreținere. Există un drum lateral, dar este impracticabil, plin de gunoaie. Nu există indicatoare care să te îndrume spre ruine. Practic, dacă nu știi exact unde mergi, le poți rata cu ușurință.
Și asta nu e tot.
În jurul zidurilor rămase din Curtea domnească sunt amplasate morminte. Multe. Atât de multe încât, ca vizitator, ajungi în situația absurdă de a merge printre ele — uneori chiar peste ele — ca să vezi un monument istoric.
Nu există o alee clară. Nu există o delimitare a sitului. Nu există o minimă organizare.
Un loc cu o asemenea încărcătură istorică a ajuns să fie confundat cu un cimitir neîngrijit.
Mai mult, la intrare există un panou informativ cu un scurt istoric , însă starea lui spune tot: vechi, degradat, cu imagini șterse și un aspect neîngrijit, care descurajează orice încercare de a înțelege cu adevărat importanța locului.
Pentru un ansamblu legat de doi domnitori ai Țării Românești, situația este de-a dreptul jenantă.
Întrebarea este simplă:
cum a fost posibil ca ruinele unei Curți domnești să ajungă sufocate de morminte și neglijate complet?
Primăria din Brâncoveni și instituțiile de cultură din județul Olt nu pot spune că nu știu. Oamenii care ajung acolo văd același lucru și spun același lucru.
Nu vorbim despre investiții uriașe.
Vorbim despre lucruri de bază:
o alee de acces, curățenie, indicatoare, o delimitare clară între cimitir și zona istorică.
Atât.
Situația de la Brâncoveni este, fără exagerare, o rușine pentru modul în care este gestionat patrimoniul istoric local.
Un monument legat de Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu este lăsat în paragină, fără acces, fără explicații, fără valoare pusă în evidență.
Responsabilitatea este clară.
La fel și concluzia.
