14.1 C
Slatina
luni, mai 20, 2024

Roberta Buzurin, din Găneasa, pentru marele premiu obținut la Festivalul Internațional „Capitala Muzicală”, ediția a VI-a Sibiu

Elisa Popovici, din Balș, pentru performanța de a reprezenta România la concursul mondial de talente- World Championships of Performing Arts, USA din luna iulie 2020.

senatorul de Olt Renică Diaconescu,   pentru inițiativa de a înființa Unitatea de Urgență Neurovasculară la Spitalul Județean de Urgență Slatina

Deputatul PNL Gigel Știrbu pentru proiectul privind eliminarea impozitului pe pensiile sub 3.000 lei.

Sportivii de la Slatina Running pentru strângerea gunoaielor de pe malul Oltului.

Constantin Bârlă, omul care parcurge într-un an peste 10.000 de kilometri pentru alinarea bolnavilor, care zi de zi primesc din partea acestuia câte un ziar.

Constanţa Gheorghe, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii Olt pentru modul cum colaborează cu mass-media

pompierii olteni care s-au alăturat campaniei umanitare de ajutorare a persoanelor aflate în suferință, dar și copiilor aflați în grija DGASPC Olt

Silviu Neacșu, prefectul județului Olt pentru modul în care a organizat referendumul în județul Olt.

Constantin Bârlă, omul care parcurge într-un an peste 10.000 de kilometri pentru alinarea bolnavilor, care zi de zi primesc din partea acestuia câte un ziar