13.1 C
Slatina
vineri, mai 17, 2024

Iulică Oane, edilul orașului Corabia, pentru modul în care s-a implicat în organizarea unei noi ediții a Festivalului „Corabia de Aur”.

Dorctor Renică Diaconescu pentru profesionalismul său în activitatea medicală în cadrul Spitalului De Urgență Slatina

Constanţa Gheorghe, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii Olt pentru modul cum colaborează cu mass-media

Slătineanul Luca Costea căruia Federația Română de Taekwondo i-a acordat titlul de cel mai bun junior al României.

Omul zilei

Reprezentanții CAO pentru modul în care au organizat activitățile prilejuite cu ocazia aniversării a 10 ani de activitate.

slătineanca Diana Țolu pentru aurul câștigat la Balcanida de matematică pentru juniori, desfășurată în Grecia

Constanţa Gheorghe, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii Olt, pentru modul cum colaborează cu mass-media

Membrii Clubului Rotary Slatina pentru modul în care se implică în proiectele sociale.

Colonelul Tudor Dorel Drejoi, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Olt pentru reușita întâlnirii cu  reprezentanții Naval Support Facility Deveselu și ai Bazei Militare 99 Deveselu.

Viceprimarul Slatinei, Vîlceleanu Ernes Gigi, pentru modul în care se implică în organizarea manifestarii „ZILELE SLATINEI“