ANUNŢ
Primăria Gura Padinii organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante în baza Art. 618 ,alin. (3) din Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare
- DENUMIREA FUNCŢIEI PUBLICE DE EXECUȚIE
Denumirea funcției: CONSILIER
Clasa: I
Gradul profesional: ASISTENT
Structura: COMPARTIMENT URBANISM ,REGISTRU AGRICOL SI FOND FUNCIAR
Durata timpului de muncă: 8h/zi – 40h/saptamâna
- PROBE DE CONCURS
- Selecția dosarelor de înscriere;
- Proba scrisă;
- Interviul,
- CONDIŢII GENERALE ȘI SPECIFICE DE PARTICIPARE LA CONCURS
- are cetăţenia română şi domiciliul în România;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
- are capacitate deplină de exerciţiu;
- este apt din punct de vedere medical şi psihologic să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie, respectiv pe bază de evaluare psihologică organizată prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii;
- îndeplineşte condiţiile de studii, respectiv studii: universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
- îndeplineşte condiţiile specifice de vechime în studii superioare: 1 (unu) ani .
- îndeplineşte condiţiile specifice, conform fişei postului, pentru ocuparea funcţiei publice;
- nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;
- nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;
- nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;
- nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.
- CONDIŢII DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI
- Perioada de depunere a dosarelor de înscriere la concurs – dosarele se depun în termen de 20 zile de la data publicării anunțului ( în perioada: 10.2023-06.11.2023).
- Selecția dosarelor de înscriere : 11.2023-10.11.2023.
- Data și ora probei scrise: 11.2023, ora: 11,30
Locul desfășurării probei: Sediul Primăriei Gura Padinii, județul Olt, Localitatea Gura Padinii, strada Spiru Haret , nr. 30 , Judetul Olt.
- Interviul – în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.
- ACTE OBLIGATORII LA DOSARUL DE ÎNSCRIERE LA CONCURS
- formularul de înscriere conform anexei nr.3 la H.G. nr.611/2008, cu modificările și completările ulterioare;
- curriculum vitae, modelul comun european;
- copia actului de identitate;
- copii ale diplomelor de studii, certificatelor și altor documente care atestă efectuarea unor specializări și perfecționări;
- copia carnetului de muncă şi a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă solicitate pentru ocuparea postului/funcţiei sau pentru exercitarea profesiei, conform modelului orientativ prevăzut în anexa 2D la G. nr.611/2008, cu modificările și completările ulterioare;
- copia adeverinței care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
- copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare pentru efort fizic, în cazul funcţiilor publice pentru a căror ocupare este necesară îndeplinirea unor condiţii specifice care implică efort fizic şi se testează prin probă suplimentară;
- cazierul judiciar;
- declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.
- Copiile de pe actele depuse la dosar se prezintă în copii legalizate sau însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.
- Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
- BIBLIOGRAFIA,TEMATICA
Bibliografie și tematică
- Constituția României, republicată cu tematica Art. 16 Egalitatea in drepturi Art. 3 Teritoriul Art. 41 Munca si protectia sociala a muncii
- Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare cu tematica Capitolul 1 – Principii si definitii Sectiunea IV – Libertatea de circulatie
- Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare cu tematica CAPITOLUL II Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul muncii
- Titlul I și II ale părții a VI-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare cu tematica Titlul I , Capitolul I Titlul II, Capitolul I
- Legea fondului funciar nr. 18/1991 cu tematica Capitolul I – Dispozitii generale
- ATRIBUȚIILE FUNCȚIEI PUBLICE DE EXECUȚIE de CONSILIER COMPARTIMENT URBANISM ,REGISTRU AGRICOL SI FOND FUNCIAR
Atributiile postului:
Registrul agricol:
- transcrierea şi completarea pe anul în curs în noile registre agricole a poziţiilor din vechile registre reprezentând gospodăriile populaţiei deţinătoare de terenuri agricole şi animale;
- deschiderea de noi poziţii în registrul agricol la solicitarea proprietarilor de terenuri sau deţinători de animale;
- operarea modificărilor in Registrul Agricol ca urmare a vânzărilor-cumpărărilor, moştenirii, donaţii, schimbări ale categoriilor de folosinţă a terenurilor;
- tine evidenţa gospodăriilor populaţiei deţinătoare de terenuri agricole şI animale
- înscrierea titurilor de proprietate ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate in conformitate cu Legile Fondului Funciar si Legii 10/2001;
- întocmeşte şi eliberează adeverinţe de proprietate cu situaţia existentă în registrul agricol,
- intocmeste si elibereaza certificate de producător ( pentru vânzări de produse agricole ), potrivit evidenţelor pe care le deţin dupa o prealabila verificare in teren ;
- intocmeste procesele verbale si vizeaza trimestrial certificatele de producator.
- comunicarea la compartimentul de impozite si taxe locale a modificarilor survenite la vechile proprietati inscrise in Registrul Agricol precum si comunicarea noilor proprietari.
- verifică în teren reclamaţiile şi sesizările privind registrul agricol,
- întocmirea dărilor de seamă statistice R.AGR,AGR 2A,AGR 2B( cu regim special) privind anumite situaţii din registrul agricol şi care sunt înaintate Direcţiei Judeţene de Statistică Dolj şi DA Dolj în termenele stabilite prin lege;
- Întocmirea machetelor privind exploataţiile zootehnice pe specii – raport tehnic operativ AGR- 6 a – lunar;
- conduce evidenţa asociaţiilor agricole cu personalitate juridică,
- întocmeşte şi eliberează adeverinţe de şomaj, ajutor social, handicap,succesiune şi bursepe loc.
- verificări în teren a veridicitătii datelor declarate în registru agricol;
- centralizează toate datele înscrise în registrul agricol:
– nr.poziţiilor înscrise în Registrul Agricol
– terenuri aflate in proprietate pe categorii de teren
– modul de utilizare a suprafeţelor agricole situate pe raza localităţii.
-suprafaţa arabilă cultivată pe raza localităţii pe culturi.
-pomi fructiferi răzleti pe raza localităţii
– suprafaţa plantaţiilor pomicole si numărul pomilor pe raza localităţii.
– evoluţia efectivelor de animale în cursul anului ,aflate în proprietatea gospodăriilor /exploataţiilor agricole.
-utilaje,instalaţii pentru agricultură,mijloace de transport cu tractiune animală şi mecanică existente la inceputul anului pe raza localităţii
– aplicarea îngrăsămintelor,amendamentelor şi pesticidelor pe raza localităţii.
– utilizarea îngrăsămintelor chimice la principalele culturi.
– producţia vegetală obţinută de gospodăriile/exploataţiile agricole pe raza localităţii.
- Numerotarea actelor şi întocmirea proceselor-verbale de predare-primire pentru arhivarea documentelor din cadrul Compartimentului Agricol;
- Verificarea poziţiilor din registrul agricol şi eliberarea de adeverinţe pentru persoanele defuncte,solicitate de Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Dolj,în vederea întocmirii sesizării privind deschiderea procedurii succesorale şi transmiterea către Camera Notarilor Publici;
- Indeplinirea oricaror alte sarcini, care nu sunt cuprinse în fişa postului, în funcţie de solicitările conducerii primăriei sau ale şefului sau direct, participând şi la rezolvarea unor cereri venite de la alte compartimente din cadrul instituţiei privind sesizări, verificări, reclamaţii, proiecte;
- Înregistrarea şi eliberarea adeverinţelor pentru persoanele îndreptăţite privind modul de acordare a sprijinului financiar pentru subvenţionarea motorinei pentru lucrările din agricultură;
- Participă la Programul de verificare în teren a veridicităţii datelor înscrise în evidenţele fiscale şi în registrul agricol a terenurilor agricole intravilane.
- Colaborarea cu alte compartimente din cadrul instituţiei, care au drept obiect de activitate suprafeţe de terenuri, aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice şi juridice, sau în proprietatea publică sau privată a Statului Român sau unităţii administrativ-teritoriale.
- Compartimentul Agricol participa la activarea Unităţii locale de sprijin în vederea respectării şi aplicării Programului de masuri stabilite în vederea derulării campaniei de vaccinare orală a vulpilor de pe teritoriul comunei Seaca de Padure;
- Angajaţii Compartimentului Agricol fac parte din Unitatea locală de sprijin din cadrul Centrului local de combatere a epizotiilor la animale, pe teritoriul comunei;
- Întocmeste diferite situaţii privind date şi informaţii referitoare la persoanele fizice care deţin terenuri date în arendă,informaţii referitoare la persoanele juridice care deţin terenuri , informaţii referitoare la persoanelefizice care deţin terenuri in proprietate în comuna Seraca de Padure,în vederea verificării modului de declarare şi stabilirea impozitului datorat de persoanele fizice /juridice prin punerea de acord a datelor referitoare la terenurile înscrise în Registrul Agricol, informaţii solicitate de Curtea de Conturi.
- Corespondenţa cu alte instituţii ,OCPI-Dolj; Prefectura Judeţului Dolj, Direcţia Agricolă,Direcţia Jud. de Statistică Dolj,D.S.V. Dolj etc.şi cu organele de anchetă, din proprie iniţiativă sau la solicitarea acestora.
- -efectuarea studiu individual si documentare în domeniul legislaţiei aplicabile ;
- -perfecţionarea profesională prin urmărirea legislaţiei,participarea la cursuri de specialitate şi punerea în practică a cunoştinţelor acumulate;
- -punerea in executare a legilor si a altor acte normative;
- -consiliere,activitati de relatii cu publicul;
- -reprezentarea intereselor autoritatii locale in relatia cu persoanele fizice si cu persoanele juridice;
- -solutionarea cererilor si redactarea raspunsurilor la cererile adresate Compartimentului Agricol;
- -culegerea si inscrierea de date in registrele agricole,tinerea la zi a registrelor agricole si centralizarea datelor inscrise,furnizarea de date institutiilor abilitate,cand este cazul;
- -efectueaza operatiuni de unificari sau defalcari de gospodarii in baza dovezilor legale prezentate;
- -eliberarea de certificate de producator,eliberarea de bilete de adeverire a proprietatii si sanatatii animalelor,intocmirea de procese-verbale de constatare a existentei produselor,eliberarea de adeverinte cu privire la terenurile atribuite,cu privire la datele inscrise in registrele agricole;
- -munca pe teren cu privire la contoale asupra pasunilor din islazul comunal, spatii verzi,varificari la gospodariile populatiei,masuratori de terenuri la punerea in posesie a beneficiarilor Legii fondului funciar;
- -intocmeste diferite referate,proiecte de hotarari,procese-verbale de constatare a existentei produselor agricole sau a animalelor,procese-verbale de evaluare a pagubelor produse de animale pe culturile agricole,etc.;
Atributii specifice:
In domeniul fondului funciar:
- este membru in cadrul comisiei de fond funciar;
- participa la sedintele comisiei de fond funciar;
- asigura impreuna cu secretarul lucrarile de secretariat ale comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului;
- intocmeste referatele conform circularelor primite de la comisia judeteana privind rectificarea sau anularea titlurilor de proprietate, dupa caz;
- analizeaza cererile formulate privind reconstituirea dreptului de proprietate, prezentand propuneri pentru rezolvarea lor in conformitate cu prevederile Legii fondului funciar si inaintarea lor spre validare Institutiei Prefectului Judetului Dolj;
- efectueaza punerea in posesie prin participare la delimitarea in teren a dreptului de proprietate si inmaneaza titlurile de propriete persoanelor indreptatite;
- inventariaza terenurile din extravilanul si intravilanul comunei ramase neatribuite si intocmeste documentatia, respectiv referatul compartimentului de resort cu intreaga documentatie-extras din planuri parcelare cu propunerea ca aceste suprafete sa fie trecute in domeniul privat al comunei;
- informeaza cetatenii si urmareste respectarea normelor tehnice si a legislatiei in vigoare referitoare la carantina fitosanitara, combaterea bolilor si daunatorilor la plante si utilizarea pesticidelor;
- culege informatii de la cetateni privind structura culturilor ce doresc sa le insamanteze in anul curent si in functie de conditiile pedoclimatice le asigura consultanta de specilaitate;
- propune masuri pentru sprijinirea producatorilor agricoli asigurand in acelasi timp consultant de specialitate in vederea infiintarii, la nivelul comunei, a unor exploatatii agricole pe domenii: legumicole, zootehnice, agricole;
- initiaza un program de masuri privind imbunatatirea calitatii pasunilor si fanetelor (islazul comunal) pe care il supune spre dezbatere si aprobare consiliului local;
- indruma producatorii agricoli si ajuta, in sensul intocmirii documentatiilor pentru acordarea de prime pe produs precum si cunoasterea modalitatilor directe de sustinere a producatorilor agricoli;
- contribuie in comuna, alaturi de ceilalti specialisti in aplicarea programelor prevazute in strategia guvernului pe linie de agricultura;
- tine in mod distinct evidenta domeniului public si privat agricol al comunei Seaca de Padure si asigura actualizarea permanenta a acestuia;
- intocmeste si tine evidenta contractelor de arendare si de concesionare a terenurilor din domeniul public si privat al a.t. si urmareste in acelasi timp incasarea obligatiilor stabilite;
- intocmeste procedurile de schimbare a categoriei de folosinta a terenurilor si materializarea acetora in PUG;
- redacteaza referate de specilaitate la proiectele de dispozitii si proiectele de hotarari din domeniul agricol;
- arhiveaza documentele create si le preda referentului cu atributii de arhiva, pe baza de lista de inventar si proces verbal de predare-primire;
- indeplineste si alte atributii prevazute de lege sau insarcinari date de consiliul local ori de primar;
- – Tine evidenta contractelor de arendare a terenurilor incheiate in baza Legii nr. 287/17 iulie 2009 privind Codul civil, republicata in M. OF nr. 505 din 15 iulie 2011, titlul IV;
- – In baza inregistrarilor din registrul agricol elibereaza bilete de adeverire a proprietaii animalelor;
- – Verifica in teren cererile persoanelor privind eliberarea certificatelor de producator agricol;
- -asigură evidenţa titlurilor de proprietate eliberate în baza Legii nr.18/1991, republicată şi 169/1997; nr. 1/2000 si 247/2005;
- -păstrează şi întocmeşte documentaţia de evidenţă funciară pentru stabilirea impozitului pe terenurile agicole şi le transmite compartimentului contabilitate, în vederea stabilirii impozitului;
- Raspunde de evidenta cererilor si a dosarelor depuse conform legilor fondului funciar nr. 18/1991; nr. 169/1997; nr. 1/2000 si 247/2005; si de corespondenta intocmita de Compartimentul Agricol ;
- Identifica impreuna cu topograful institutiei terenurile ramase libere si fostii proprietari pe care le(ii) prezinta prin referat Comisiei Locale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata Asupra Terenurilor , in vederea eliberarii titlurilor de proprietate ;
- Identifica impreuna cu topograful institutiei vechile amplasamente ale terenurilor si fostii proprietari pe care le(ii) prezinta prin referat Comisiei Locale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata Asupra Terenurilor in vederea validarii suprafetelor si inscrierea pe anexa 23. din Legea nr. 247/2005
- Identifica suprafetele de teren ce pot fi restituite Comisiei Locale Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata Asupra Terenurilor de catre Directia Silvica (Ocoalele Silvice) precum si fostii proprietari sau mostenitorii acestora in vederea propunerii de validare sau invalidare de catre comisie.
- Participa impreuna cu topograful institutiei la masuratorile efectuate in teren in vederea eliberarii titlurilor de proprietate.
- Prezinta Comisiei Locale Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata Asupra Terenurilor toate documentele existente in cadrul Compartimentului Agricol in vederea validarii sau invalidarii suprafetelor de teren solicitate de catre fostii proprietari sau mostenitorii acestora ( cereri , acte doveditoare depuse, validari sau invalidari anterioare, titluri de proprietate sau adeverinte eliberate; titluri de proprietate care urmeaza a fi eliberate; corespondenta purtata , contestatii reclamatii, sesizari, petitii , memorii etc).
- Prezinta Compartimentului Juridic toate documentele solicitate avind ca obiect litigii de fond funciar aflate pe rolul instantelor de judecata ;
- Primeste si solutioneaza in termenul legal corespondenta repartizata ;
- Sprijina topograful institutiei ( sau firma contractata ) in vederea efectuarii punerii pe plan a suprafetelor de teren care urmeaza a fi reconstituite, constituite sau in vederea acordarii de despagubiri ;
H.COORDONATE DE CONTACT PENTRU PRIMIREA DOSARELOR DE CONCURS
Adresă de corespondență: Localitatea Gura Padinii, strada Spiru Haret , nr. 30,Județul Olt.
Telefon/fax: 0249536461
E-mail: gprimarie@yahoo.com
Persoană de contact: SLAVOIU LUCIAN DANIEL – Referent de specialitate UAT Gura Padinii
Cu stimă,
PRIMAR,
CRANTA GICU