Fermierii olteni au ieșit primii cu roșiile pe piață. În cele mai mari piețe din București se comercializează din plin roșii din județul nostru, iar acest lucru nu aduce decât profit fermierilor olteni.
Zeci de fermieri olteni din localitățile Izbiceni, Tia Mare, Giuvărăști, Scărișoara și Cilieni au ajuns cu primele recolte produse prin Programul de sprijin pentru tomate cultivate în spaţii protejate, în piețele din capitală. Un kilogram de roșii se vinde cu un preț cuprins între 13 și 15 lei, iar bucureștenii sunt foarte interesați de roșiile oltenești.
Peste 1.500 de fermieri din județul Olt au solicitat înscrierea în programul de sprijin pentru tomate cultivate în spații protejate (sere sau solarii), județul nostru fiind pe primul loc la nivel național din punct de vedere al numărului de legumicultori înscriși în program, potrivit reprezentanților Direcției Agricole Județene (DAJ) Olt. „În Olt, 1.563 de legumicultori olteni s-au înscris în Programul de sprjin pentru tomate, date care plasează județul nostru pe primul loc la nivel național în ceea ce privește numărul de fermieri care au solicitat acest sprijin. Dintre aceştia, 1.214 fermieri au plantat roşii ca să vândă până la finalul lunii mai și au fost desfășurate verificări la 850 de persoane. S-au recoltat probe și s-au făcut analize care au dovedit că roșiile au o calitate foarte bună, drept pentru care zeci de fermieri olteni au ajuns să vândă roșii în marile piețe din capitală. Prețul unui kilogram de roșii este cuprins între 13 și 15 lei, iar bucureștenii s-au arătat foarte interesați de producția fermierilor din județul nostru”, a spus Emil Marinescu, directorul Direcției pentru Agricultură Olt.
De altfel, reprezentanții Direcției pentru Agricultură Olt au mers permanent în comunele din județ pentru a promova acest program, dar și pentru a-i sprijini pe fermieri. Suprafaţa cultivată cu tomate în spaţii protejate în judeţ este de aproximativ 200 de hectare, iar sprijin financiar pot primi şi legumicultorii care vor recolta şi vinde roşii în luna noiembrie a acestui an.
Producătorii agricoli sunt susținuți prin acest program guvernamental să cultive tomate în spații protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producția autohtonă. Valoarea sprijinului financiar acordat beneficiarilor este de 13.481,4 lei/beneficiar/an, sumă ce reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, pentru o suprafață de 1.000 de metri pătrați. Programul se desfășoară pe o perioadă de 8 ani. Pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis pentru cultura de tomate, de 3.000 de euro/an, beneficiarii trebuie, printre altele, să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de cel puțin 1.000 de metri pătrați, să obțină o producție de minimum 2 kilograme tomate/mp, dar și să valorifice o cantitate de tomate de 2.000 kilograme, dovedită cu documente justificative. Programul are în vedere diminuarea importurilor de tomate.
Mădălina Stîlpeanu