Pregătirile pentru organizarea referendumurilor din Olt din acest week-end au intrat în linie dreaptă! La nivelul judeţului vor fi amenajate un număr de 379 de secţii de votare, iar cele peste 800.000 de buletine de vot care au fost tipărite urmează ca vineri după prânz să fie predate președinților secțiilor de votare.
Buletinele de vot, ștampilele și toate materialele necesare procesului electoral au fost primite și depozitate într-o locație din muncipiul Slatina, sub pază. Urmează ca vineri după amiaza să fie predate președinților secțiilor de votare.
,,Am primit 406.000 buletine de vot, și într-o parte și în alta, și la referendumul național și local, iar autocolante 363.160. (n.r. în total 812.000 de buletine de vot pentru cele două referendumuri). Avem în județ 369.385 de persoane cu drept de vot. Miercuri, 3 octombrie, am avut instruiri cu președinții secțiilor de votare la care au participat reprezentanți ai Instituției Prefectului, Autorității Electorale Permanente, Biroului Electoral de Circumscripție Județean și structurilor Ministerului Afacerilor Interne, unde Serviciul de Telecomunicații Speciale a dat telefoane președințiilor secțiilor de votare, iar noi, Prefectura, ghiduri și afișe. Vineri, 5 octombrie, de la ora 12.00 și până la ora 16.00 se vor distribuie buletinele de vot primarilor și președinților secțiilor de vot ”, a declarat prefectul județului Olt, Silviu Neacșu.
În zilele de 6 şi 7 octombrie vor exista 379 de secţii de votare în județul Olt, din care 121 în cele două municipii și șase orașe şi 258 în judeţ.
Potrivit Autorității Electorale Permanente cele mai multe secții de votare vor fi amenjate în: Slatina -48; Caracal-17; Corabia-14; Balș-13; Scornicești-11; Drăgănești-7; Piatra Olt-7 și Potcova-4. Cele mai puține secții vor fi în localitățile: Bălteni, Bucinișu, Dobroteasa, Drăghiceni, Grădinile, Gura Padinii, Ipotești, Nicolae Titulescu, Oporelu, Optași-Măgura, Osica de Jos, Perieți, Priseaca, Seaca, Sîmburești, Șopârlița, Vădastra și Vișina Nouă, câte o secție pentru fiecare localitate.
Preşedinţii secţiilor de votare au fost stabiliţi, prin tragere la sorţi. Potrivit site-ului Prefecturii Olt, judecătorul Luminița Busuioc a fost desemnat ca preşedinte al Biroului Electoral de Circumscripţie Județeană nr.30 Olt, prin tragere la sorţi, iar componenţa este următoarea: Silviu Beșliu – reprezentant al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), Andreea Ionela Asan – reprezentant al Partidului Naţional Liberal (PNL), Aurora Sîrbu – reprezentant al Partidului Social Democrat (PSD), Dan Stoichicescu – reprezentant al Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), Cristian Silviu Anton – reprezentant al Partidului Uniunea Salvaţi România (USR) şi Teodora Cincă- reprezentant al Partidului Mişcarea Populară (PMP) Olt. Ca locaţie, secțiile vor fi amenajate în şcoli şi/sau în căminele culturale, această ultimă variantă fiind valabilă pentru mediul rural. Secţiile vor fi deschise între orele 7.00-21.00, atât sâmbătă – 6 octombrie, cât şi duminică – 7 octombrie, timp în care oltenii vor putea merge să-şi exprime, în cabina de votare, acordul sau dezacordul faţă de modificarea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei și față de atribuirea denumirii Olt-Romanați județului Olt.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Olt, Mirela Paraschiv, elevii nu vor fi deloc afectaţi de acest referendum. Conform sursei citate amenajarea secțiilor de votare în școli se va face vineri, după finalizarea activităților școlare.
Oltenii care vor să participe la vot, dar nu se află în localitatea de domiciliu în zilele de 6 şi 7 octombrie, pot merge să-şi exprime opţiunea vizavi de tema referendumului la alte secţii de votare din altă localitate sau chiar judeţ, pe liste suplimentare. În schimb, cei care se află în localitatea de domiciliu nu pot vota în altă secţie decât în aceea în care sunt luaţi în evidenţă.
”Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, va fi întrebarea adresată alegătorilor la referendumul pentru revizuirea Constituţiei, respectiv pentru redefinirea familiei. Pentru ca referendumul să fie valabil, la vot trebuie să participe cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Pentru a fi validat, opţiunile valabil exprimate trebuie să reprezinte cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente. Și la referendumul local oltenii vor fi chemaţi să răspundă cu „da” sau „nu” la întrebarea „Sunteţi de acord cu atribuirea denumirii Olt-Romanaţi judeţului Olt?”. Condiţia pentru validarea referendumului pentru schimbarea numelui județului este ca la vot să fie prezenţi 30% dintre alegătorii înscrişi pe listele electorale permanente, iar 50% plus unu dintre aceştia să voteze „da”.
Ilie Bîzoi