Reprezentanți ai autorităților din județul Olt și membri ai unei echipe mixte româno-americane, formată din specialiști în cooperare civil-militară (CIMIC) și afaceri civile, au participat la o întâlnire de lucru organizată la sediul Instituției Prefectului. Discuțiile au avut ca obiectiv consolidarea colaborării dintre instituțiile implicate în gestionarea situațiilor de urgență și identificarea unor soluții pentru îmbunătățirea capacității de intervenție.

La reuniune au fost prezenți reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, Serviciului Județean de Ambulanță Olt, Direcției de Sănătate Publică Olt, Serviciului Teritorial pentru Probleme Speciale Olt, Inspectoratului Școlar Județean Olt, Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, Crucii Roșii – Filiala Olt și ai Distribuție Energie Oltenia.
Pe agenda întâlnirii s-au aflat mecanismele de coordonare și comunicare între instituții în cazul producerii unor situații de criză, schimbul de informații și de bune practici, precum și posibilitățile de dezvoltare a unor proceduri comune de intervenție. Totodată, participanții au analizat modalități prin care poate fi consolidată reziliența comunităților și eficientizată cooperarea dintre structurile civile și cele militare.
Întâlnirea face parte din demersurile de consolidare a colaborării interinstituționale în domeniul managementului situațiilor de urgență, în contextul în care o coordonare eficientă între autorități este esențială pentru un răspuns rapid și eficient în cazul unor evenimente cu impact asupra populației.