În perioada următoare, multe primării municipale, orășenești și comunale își vor aproba bugetele locale. Municipiul Caracal va avea o ședință de Consiliu Local pe data de 7 mai 2026, cu ocazia căreia va fi aprobat și bugetul pe acest an.
Din informațiile pe care le avem din partea Consiliului Județean Olt, cu ocazia aprobării bugetului de săptămâna trecută, pentru municipiul Caracal s-a alocat suma de 2.000 mii lei. Veniturile pentru acest an sunt puțin mai mari față de anul trecut, poate ținând cont și de faptul că s-au mărit taxele și impozitele locale și normal că în această situație și bugetul este mai mare.
Din informațiile noastre reiese faptul că investițiile vor fi importante, ne referim la cele care sunt aprobate prin PNRR, cât și fonduri europene, din fonduri guvernamentale sau din fonduri locale și sunt spre finalizare foarte multe investiții.
Totodată, la Primăria municipiului Caracal și la instituțiile subordonate nu se vor face disponibilizări de personal, edilii căutând alte modalități și resurse financiare pentru ca oamenii să nu intre în șomaj.
Foarte mulți bani sunt alocați și pentru activitatea culturală, în afara celor legate de infrastructura de sport și de protecție socială.
