Comuna Brebeni, din județul Olt, trece printr-o perioadă de modernizare a infrastructurii, cu investiții în rețelele de apă și canalizare, asfaltarea drumurilor, iluminatul public și infrastructura sportivă. Primarul Florin Cîrstea a prezentat, pentru Gazeta Oltului, stadiul lucrărilor aflate în desfășurare, dar și proiectele pregătite pentru perioada următoare.
Una dintre cele mai importante investiții este realizarea rețelei de canalizare. Potrivit primarului Florin Cîrstea, în aproximativ 11 luni au fost realizate racorduri pentru peste 800 de gospodării, iar lucrările de execuție au fost finalizate. Punerea în funcțiune a sistemului este estimată pentru această lună, după obținerea aprobărilor necesare de la instituțiile competente din domeniul gospodăririi apelor.
În paralel, continuă modernizarea sistemului de alimentare cu apă, investiție finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Potrivit edilului, lucrările sunt realizate în proporție de peste 80%, proiectul vizând îmbunătățirea alimentării cu apă la nivelul întregii comune.
Investițiile vizează și infrastructura rutieră. În Brebeni au fost asfaltați, până în prezent, aproximativ 10 kilometri de drumuri, lucrările fiind în continuare în desfășurare. Proiectul de asfaltare este derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a II-a (PNDL II).
O altă intervenție importantă privește rețeaua electrică. Primăria a anunțat realizarea unui nou circuit pe traseul strada Morii, în zona postului de poliție, strada Principală, strada Narciselor și strada Dârjovului. Lucrările, în valoare de peste 100.000 de lei, prevăd înlocuirea a 11 stâlpi deteriorați și modernizarea rețelei prin montarea unui cablu torsadat de tip 3×95.
Intervenția urmărește remedierea problemelor provocate de tensiunea scăzută, care afecta funcționarea aparatelor electrice din gospodării. Totodată, la nivelul comunei a fost modernizat iluminatul stradal, prin introducerea unui sistem inteligent, cu consum redus de energie.
Pe lista investițiilor se află și infrastructura sportivă. Primarul Florin Cîrstea a precizat că, în cel mult o lună, ar urma să înceapă lucrările pentru construirea unui teren de sport dotat cu nocturnă, proiect aprobat prin intermediul GAL. De asemenea, administrația locală a realizat lucrări de modernizare a stadionului și a construit o scenă destinată evenimentelor comunității.
Pentru perioada următoare, Primăria Brebeni are pregătit și un proiect de extindere a rețelei de canalizare. Documentația a fost finalizată și urmează să fie depusă la deschiderea unei sesiuni de finanțare. Un alt proiect vizează renovarea căminului cultural, pentru care a fost pregătită documentația în cadrul unui program destinat reducerii riscului seismic.
În ciuda investițiilor realizate, administrația locală se confruntă cu o problemă financiară importantă. Primarul Florin Cîrstea a explicat că, în urma lucrărilor de canalizare, comuna are de achitat suma de 50 de miliarde, pe care bugetul local nu o poate acoperi din resurse proprii.
Pentru achitarea acestei obligații, edilul ia în calcul mai multe variante, printre care obținerea unui sprijin financiar din partea Consiliului Județean Olt, contractarea unui credit bancar sau accesarea unui împrumut în condiții preferențiale prin Trezoreria Statului.
Edilul susține că obiectivul administrației locale rămâne continuarea investițiilor și identificarea soluțiilor de finanțare necesare pentru finalizarea proiectelor, astfel încât locuitorii comunei Brebeni să beneficieze de servicii publice și infrastructură modernizate.
