16 iulie, ziua donatorului de organe! Ziua ta tată, ziua în care pe lângă vestitul „La mulţi ani!” am să-ţi zic şi „Mulţumesc!”. Mi-ai dat viaţă de două ori şi tot atâtea zile de naştere am. Pe 1 aprilie 1993 am văzut pentru prima dată lumina zilei, într-o zi de joi, în jurul orei 19:00, iar 25 de ani mai târziu, în data de 29 octombrie 2018, aveam să trec prin cel mai greu obstacol al vieţii mele, ziua în care o bucată din trupul tău tată a fost prelevată şi amplasată mie, ca o piesă de puzzle. Din acea zi de luni, când „rechinul”, cum îmi place mie să-i zic rinichiului ce mi-a salvat viaţă, am primit şansa unei noi vieţi ce a impus multe restricţii postoperatorii; de la un regim alimentar strict până la administrarea unui număr de 35 de pastile pe zi. Dar cui îi pasă, când pot să zâmbesc din nou şi mă pot bucura de lucrurile mici care fac diferenţa în viaţă? Da, noua viaţă m-a schimbat radical, m-am îngrăşat, mi-a căzut părul, am început să uit, să îmi tremure mâinile, să nu am voie să mănânc gref sau pomelo, să renunţ definitiv la Coca-Cola, băutura ce cândva îmi dădea poftă de viaţă, să stau îmbrăcată în haine cu mâneca lungă şi atunci când afară sunt 38 de grade, şi multe altele, dar important este că te-am avut pe tine şi mi-ai dat o bucăţică din trupul tău deşi ai o fobie pentru medici, tratamente şi toate cele. Din cauza asta ţi-a şi încărunţit părul în cele două săptămâni cât ai stat internat în Institutul Fundeni din Capitală după operaţie, astfel încât mama nu te-a mai recunoscut când ai revenit acasă.
Acum, nu mai sunt nemulţumită de culoarea mea de păr, de lungimea sa sau de faptul că este ondulat şi trebuie să-l îndrept, mă mulţumesc aşa cum este şi aştept ziua în care îşi va reveni, să fie des ca înainte. Nu mă mai consider grasă, chiar dacă am peste 6 kg peste greutatea cu care eram obişnuită, mă mulţumesc aşa cum sunt atâta timp cât sunt sănătoasă. Sănătatea este literă de lege şi nu greutatea, hainele, telefonul sau încălţările pe care le aveam. Să vă mulţumiţi de corpul pe care vi l-a dat Dumnezeu atâta timp cât nu depindeţi de pastile sau de alte restricţii alimentare.
Mă simt norocoasă, simt că acolo Sus cineva mă iubeşte şi mi-a vrut binele! Nu am făcut nicio clipă dializă, iar pe rechin am să-l păstrez cel puţin 30 de ani de acum înainte. Vreau să bat orice record şi să am cel mai longeviv transplant renal din România. Visez să devin mamă, să am un copil, să te fac bunic şi mândru de mine, să devin un exemplu pentru ceilalţi tineri transplantaţi. Să le demonstrez că se poate atâta timp cât ai încredere în tine şi în Bunul Dumnezeu. Niciodată nu am afirmat că sunt persoană cu handicap, dar susţin că sunt o persoană specială. Dumnezeu le dă doar celor pe care îi consideră puternici şi da, eu sunt o persoană puternică şi încrezătoare ca toţi cei născuţi sub semnul zodiacal Berbec.
Fiind pe patul de spital, mi-am propus ca imediat după externare să comand un lănțișor cu numele tău. Zis și făcut. Din luna noiembrie, port la gât cu mândrie numele de ”Alexandru” ca pe cel mai sfânt talisman al vieții mele, iar în suflet am dorința ca pruncul meu îți va purta numele, fiind dovada superă a unei mulțumiri fără margini.
În această zi mare vreau să le aduc mulţumiri şi medicilor din cadru Institutului Fundeni, cei care m-au tratat şi care au luptat ca eu să fie o persoană specială: Conf. Dr. Gener Ismail, dr. Ioan Florin Manea, dr. Cătălin Baston şi nu în ultimul rând doamnei doctor Dorina Tacu, care periodic îmi monitorizează starea de sănătate şi „relaţia” cu rechinul.
LA MULŢI ANI ŞI MULŢUMESC, TATĂ!
