Autoritățile din județ au intensificat activitățile de verificare a modului în care oltenii respectă măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului SARS-COV2.
„Pentru abaterile constatate au fost aplicate 54 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 6.500 de lei, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, respectiv nepurtarea măștii de protecție. Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile unde este obligatoriu, precum şi în mijloacele de transport în comun și să nu se expună la riscuri”, au precizat reprezentanții IPJ Olt.
La activităţile de verificare desfășurate vineri, 16 octombrie, au participat peste 150 de forţe de ordine, fiind verificate 126 de societăți comerciale, precum şi 72 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 400 de persoane.