Viceprimarul comunei Coteana, cu functie de la PSD, dar cu bagajele la Pro Romania

Date:

Autoritatile trag în ultima perioadă tot mai multe semnale de alarmă cu privire la măsurile de relaxare ințelese de unii ca fiind finalul pandemiei. Pericolul nu a trecut, iar cei care au crezut asta, au simțit pe pielea lor că nu e așa și au devenit pacienți. Mai mult această situație este demonstrată și de statistica dată de Grupul de Comunicare Strategică. În deosebi la Olt evoluția ultimelor zile în care numărul cazurilor a crescut alarmant, arată mai degrabă un vârf al pandemiei. Din păcate, în pofida acestor semnale unii si-au stabilit deja alte priorități, personale, chiar în detrimentul sănătății populației. E cazul vicelui comunei Coteana, cu atribuții de primar, care în această perioadă pare mai degrabă preocupat de negocieri politice care să îi asigure un nou mandat.
Menținut în functie de PSD Olt după ce fostul primar a fost demis de prefect, viceprimarul duce tratative și cu Pro România, acolo unde și-a „delegat” un om de casa pe post de „iepure” care să-i țină blocat locul în cazul în care cei de la PSD Olt nu vor merge pe mâna lui la alegerile locale. Cu funcție de la PSD, cu bagajele la Pro România, cam așa ar putea fi tradusă actuala situație a lui Marian Stoichicescu. Rămâne acum de văzut dacă șefii de la județ, pe linie politica, vor tolera jocul viceprimarului.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Țiu: ”La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Nicolae!„

Pe 6 decembrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sf....

Florin Barbu: ”Nu vom impozita sere și solarii atât timp cât vom fi la guvernare”

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat, în cadrul unei...

Opoziția depune moțiune de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan

Grupul ”Pace întâi România” din Parlament anunță că a...