Veste bună pentru bugetari! O nouă minivacanţă în luna ianuarie

0
553

Prima luna din anul 2020 aduce bugetarilor o minivacanţă. Astfel, o mare parte din români se vor bucura de trei zile libere la sfârşitul lunii ianuarie.

Conform Codului Muncii, 24 ianuarie este zi considerată liberă de la stat, fiind Ziua Unirii Principatelor Român. Datorită faptului că aceasta pica vineri, bugetarii se vor bucura de un weekend prelungit.

În timp ce, angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zilele de sărbătoare legale, sunt obligaţi să acorde compensaţii. Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care aceasta nu este acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul e bază, iar angajatorii riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

Zile libere din 2020

1 ianuarie, 2 ianuarie — Anul Nou
24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române
17 aprilie (Vinerea Mare), 19 -20 aprilie 2020 ( Paște ortodox)
1 mai — Ziua Muncii
1 iunie – Ziua Copilului
7 iunie (duminică), 8 iunie (luni) — Rusalii
15 august — Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie — Sfântul Andrei
1 decembrie — Ziua Națională a României
25 decembrie, 26 decembrie — Crăciunul

Sursa: romaniatv.net