Peste 4,7 miliarde de lei vechi. Acesta este venitul obţinut din agricultură de un oltean, pe baza declaraţiei pe care acesta a depus-o la Fisc, în anul 2016.
Peste 7.200 de fermieri olteni au declarat că au obţinut venituri anul trecut din cultivarea de cereale, legume sau creşterea animalelor, valoarea totală a veniturilor declarate de aceştia ridicându-se la peste 16 milioane de lei, în scădere cu peste 700.000 de lei faţă de anul trecut. „La nivelul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Olt un număr de 7.208 contribuabili au obţinut în 2016 venituri din activităţi agricole, iar valoarea totală a veniturilor declarate este de 16.284.475 lei. Principalele activităţi agricole declarate care au adus venituri sunt: cultivarea de cereale, cultivarea de legume şi creşterea animalelor”, a precizat Mihaela Marinescu, purtătorul de cuvânt al AJFP Olt.
Conform sursei citate, cel mai mic venit din agricultură declarat la stat în 2016 a fost de doi lei. În schimb, cel mai mare venit din cultivarea terenului încasat de un oltean s-a ridicat, în 2016, la 472.734 lei.
Pe locul doi în topul primelor zece venituri încasate din agricultură se situează un oltean care s-a îmbogăţit cu 123.189 lei. Tot din agricultură, un alt oltean a câştigat 113.878 de lei. Pe locul patru în acest clasament se situează un oltean care a înregistrat un venit din agricultură de 99.742 lei, în timp ce pe locul cinci s-a situat un oltean care a încasat 95.287 lei, venituri din agricultură pe baza declaraţiilor fiscale. Pe locul şase urmează în acest clasament o persoană care a declarat anul trecut un venit de 94.616 lei. Ultimele patru locuri sunt ocupate de persoane care au obţinut venituri din cultivarea cerealelor, legumelor şi creşterea animalelor de 88.082 lei, 85.574, 83.058 lei, şi respectiv de 72.734 lei, în 2016.
Fermierii care obţin venituri din activităţi agricole pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit au obligaţia, potrivit Codului Fiscal, de a plăti impozit către bugetul de stat. Este vorba de contribuabilii care obţin venituri din activităţi agricole pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit, provenind din cultivarea produselor agricole vegetale, din exploatarea plantaţiilor viticole, pomicole, arbuştilor fructiferi şi altele asemenea şi din creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală. Plata impozitului către bugetul de stat se face în două rate egale, de 50%, până la 25 octombrie inclusiv, respectiv 15 decembrie inclusiv.
Ilie Bîzoi