Toate paturile de ATI din Olt sunt ocupate. Prefectul de Olt: „Sper să nu ajungem la o sută de cazuri pe zi”

0
599

Oltul a înregistrat un nou record al infectărilor, joi, 15 octombrie, 77 de olteni fiind pozitivi la virusul SARS-COV2. Deși trendul este crescător, prefectul de Olt, Florin Homorean, își dorește ca județul să nu ajungă la o sută de cazuri pe zi foarte repede.

„Sper să nu ajungem la o sută de cazuri pe zi. Ne bazăm și pe aceste măsuri pe care le-am luat, ne bazăm și pe cetățeni că vor respecta măsurile care au fost stabilite la nivel central și județean pentru prevenirea răspândirii virusului. Trendul este ascendent, sper să nu ajungem la o sută de cazuri pe zi foarte repede. Dacă punem cu toții umărul la acțiunile stabilite de către Guvern, să respectăm măsurile de siguranță socială, să ne întâlnim mai puțin, să ne dezinfectăm mâinile, să schimbăm masca la un interval redus de timp, nu vom ajunge în această situație”, a spus prefectul de Olt.

Homorean a explicat că toate locurile din Secțiile de Terapie Intensivă de la cele două spitale din Slatina și Caracal, unde sunt tratați pacienții diagnosticați cu COVID-19, sunt ocupate, deși la Spitalul Județean de Urgență Slatina numărul de paturi de ATI de pe Secția de Boli Infecțioase a fost dublat.

„Pot să spun deja că presiunea pe spitalele din județul nostru este destul de ridicată, la secțiile ATI de la cele două spitale care tratează bolnavi COVID nu mai sunt locuri, toate sunt ocupate. Mai sunt locuri în alte spitale pentru persoane infectate, dar care nu necesită tratament pe Secția ATI. Există o corespondență între numărul ridicat de cazuri și numărul de persoane internate la ATI, ulterior numărul deceselor. De aceea trebuie să respectăm măsurile, pentru a evita să ne infectăm, să ajungem la spital și, în cel mai rău caz, într-o secție ATI. La Slatina s-a mărit capacitatea de la patru paturi la opt la ATI Boli Infecțioase, s-a primit aprobarea de la DSP pentru a face această modificare. În total, potrivit situației de ieri (n.red.- miercuri, 14 octombrie), erau 22 de paturi la ATI, toate fiind ocupate la acest moment”, a adăugat prefectul județului.

Acesta îi roagă pe olteni să poartă mască și să respecte celelalte măsuri de distanțare socială, pentru a diminua astfel riscul de infectare.

„Noi, ca și Comitet Județean pentru Situații de Urgență, am adoptat măsuri restrictive înainte să apară Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, respectiv Hotărârea de Guvern de miercuri, 14 octombrie, privind prelungirea Stării de alertă. Am decis obligativitatea purtării măștii la nivelul municipiului Caracal, și astăzi am făcut verificări împreună cu poliția privind respectarea obligativității purtării măștii, dar și respectarea celorlalte măsuri restrictive, precum interzicerea activității de tip restaurant, cafenea, spații închise, respectiv jocuri de noroc și alte activități. Am rugămintea către cetățenii județului să poarte masca, chiar dacă nu este obligatorie, este un mijloc de protecție, experții spun că este foarte eficientă în zone aglomerate, în spații deschide, în toate localitățile, nu doar în cele în care există o incidență mai ridicată a cazurilor în ultimele 14 zile”, a conchis Homorean.