E o poveste veche, pe care am auzit-o în copilărie, deși atunci nu i-am descifrat tâlcul. Cu timpul însă, pe măsură ce m-am maturizat, am realizat adevărata sa însemnătate.
De fapt istoria este una cât se poate de reală – povestea a doi frați gemeni care au avut însă traiectorii total opuse în viață.
De mici au fost firi complet diferite, deși erau gemeni identici. Unul era dur din fire, autoritar și foarte încăpățânat, iar celălalt blând, înțelegător și cooperant. Ajunși la maturitate desigur și profesiile pe care și le-au ales au fost la fel de diferite ca și firile lor.
Primul a devenit judecător, iar al doilea preot. Pe măsură ce timpul trecea, judecătorul devenea tot mai puternic și temut, iar preotul tot mai cunoscut și iubit.
Într-o zi, într-una dintre rarele lor întâlniri, au purtat o discuție, desigur în contradictoriu, așa cum li se întâmpla încă din copilărie. Primul a pariat pe autoritate, celălalt pe blândețe, folosind aceeași „armă” : CUVÂNTUL. Spre sfârșitul vieții urma să se întâlnească și să facă „bilanțul”.
Timpul se scurgea și cei doi înaintau în vârstă . Pe măsură ce primul, care îmbătat de putere devenise între timp un om rău, distrugea vieți prin forța cuvântului său, celălalt, preotul, rămăsese apropiat de oameni, pe care îi ajuta să depășească necazurile prin înțelepciunea și bunătatea vorbelor sale.
La 80 de ani, judecătorul, pe care răul făcut semenilor săi îl apăsa din ce în ce mai mult, căzu grav bolnav. Știind că suferea de o boală necruțătoare, hotărî să își pregătească locul de odihnă veșnică și apelă desigur la fratele său. Privindu-i acum, nici prin gând nu ți-ar fi trecut că sunt frați gemeni. Pe când judecătorul, gârbov, bolnav și trist, arăta ca o umbră, fratele său, preotul, nu-și arăta vârsta. Iar inima sa era ușoară ca fulgul, căci știa că sfaturile sale ajutaseră atâția oameni și chiar salvaseră vieți.
Abia acum, văzând pădurea de cruci care crescuse vremelnic „la umbra” deciziilor sale crude și nedrepte, judele realiză implicația faptelor sale. Uimit, constată că enoriașii preotului trecuți la cele veșnice, erau mult mai puțini decât victimele sale și în plus, trăiseră mai mult.
Nici boala, nici viața ce i se scurgea printre degete nu îl dureau precum dojana blândă a fratelui său : „De ce ai folosit o armă atât de puternică pentru a distruge viața, când ai fi putut învinge moartea cu ajutorul ei ?!”
De multe ori, fără a realiza implicația și ecoul cuvintelor noastre în viața celor din jur, rănim ireversibil.
Alte ori o simplă vorbă bună, spusă din suflet, poate salva vieți .
ASTA ÎNSEAMNĂ, CU ADEVĂRAT, A FI OM !
KARA DENIZ
