SPITALUL BALȘ FACE ANGAJĂRI. PENTRU ȘAPTE POSTURI NU SE CERE VECHIME

0
1894

Pentru a acoperi deficitul de cadre medii, și nu numai, de la nivelul unităţii sanitare, conducerea Spitalului orăşenesc Balş organizează în următoarea perioadă concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a nu mai puţin de 11 posturi contractuale vacante.

Astfel unitatea sanitară caută să angajeze un agent D.D.D.  (dezinfecție, deratizare, dezinsecție) la Compartimentul S.P.I.A.A.M,  doi infirmieri debutanți, la Secției de Pediatrie și Secția de Boli Cronice, un garderobier, un kinetoterapeut în cadrul Compartimentului laborator recuperare, medicină fizică și balneologie, un operator date, un economist debutant, un asistent medical generalist debutant cu studii superioare în cadrul Secției de Medicină Internă, un asistent medical specializarea fizică și balneologie, în cadrul Laboratorului de medicină, un registrator medical debutant și un referent I. Contractele sunt pe perioadă nedeterminată. Un avantaj îl constituie faptul că pentru mai multe posturi nu se cere vechime în muncă.

Candidații care doresc să ocupe aceste posturi trebuie să aibă: studii medii sau generale; adeverință din care să rezulte pregătirea pentru a putea desfășura activități de dezinfecție, dezinsecție și deratizare și vechime în muncă de minimum 6 luni, pentru agent DDD; studii medii sau generale, absolventă a Programului național de pregătire a infirmierelor; vechimea în muncă – nu este necesară, pentru infirmier debutant; studii medii/generale, finalizate cu diplomă sau certificat de bacalaureat absolvire; vechimea în muncă – nu este necesară, pentru postul de garderobier; diplomă de licență în specialitate, dovada deținerii certificatului de membru și a asigurării de răspundere civilă, în termen de valabilitate, aviz anual Colegiul Fizioterapeuților din România și vechime de minimum 6 luni în specialitate, pentru postul de kinetoterapeut; studii medii sau generale, curs de specialitate – operator introducere, prelucrare și validare date și vechime în muncă de minimum 6 luni, pentru operator date; absolvent studii superioare, diplomă de licență conform cerințelor în profil; vechime în specialitatea studiilor absolvite – nu este cazul, pentru postul de economist debutant; vechime ca asistent medical – nu este cazul, diplomă de licență în specialitate, dovada deținerii certificatului de membru și a asigurării de răspundere civilă (în copie), în termen de valabilitate, adeverință pentru participarea la concurs eliberată de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, pentru postul de  asistent medical generalist debutant; vechime ca asistent medical – nu este cazul, adeverință pentru participarea la concurs eliberată de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, diplomă de școală sanitară postliceală sau echivalentă sau diplomă de studii postliceale prin echivalare conform Hotărârii Guvernului nr. 797/1997 privind echivalarea studiilor absolvenților liceelor sanitare, promoțiile 1976-1994 inclusiv, cu nivelul studiilor postliceale sanitare, specialitatea balneofiziokinetoterapie și recuperare, dovada deținerii certificatului de membru și a asigurării de răspundere civilă (în copie), în termen de valabilitate, pentru postul de asistent medical specializarea fizică și balneologie; studii medii sau generale în domeniul medical, cunoașterea unei limbi străine de circulație internațională ce poate fi demonstrată cu certificate, diplomă, etc; vechimea în muncă – nu este necesară, pentru postul de registrator medical debutant; studii superioare, finalizate cu diplomă de licență și vechime în specialitatea studiilor – minimum 6 ani și 6 luni, pentru postul de referent I.

Proba scrisă a concursului va avea loc pe 5 iulie, iar interviul pe 9 iulie 2021. Termenul limită pentru depunerea dosarelor de înscriere la concurs este 30 iunie 2021.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se pot obține la sediul Spitalului Orăşenesc Balş, str. N. Bălcescu nr. 115, județul Olt, telefon 0249/451.650 sau 0249/451.651.