TMK-ARTROM TRIMITE OAMENII ACASĂ…!

0
3114

Mărfurile TMK sunt blocate în vămi și există riscul blocării activității, iar sindicaliștii anunță ample acțiuni de protest.

Produsele societății zac în portul Constanța, iar la Slatina nu mai e loc pentru depozitare. Asta deoarece marfa produsă la Reșița merge la Slatina. Acolo este prelucrată și… acolo rămâne, întrucât cei de la Slatina sunt blocați de deciziile ANAF. Inițial, ANAF a emis o decizie care deroga societatea de la blocarea conturilor. Pentru ca tot ANAF să emită altă decizie prin care a blocat în porturi produsele societății. Adică, în momentul de față, conturile TMK sunt deblocate doar pentru salarii. Rezultatul? Marfa care apucase să fie încărcată pe vase cu destinația SUA și Canada a fost descărcată și depozitată în port, iar Slatina are depozite de… oțel, la propriu.

Sindicaliștii spun că situația a fost deblocată cu ușurință în Cehia.

„În Cehia s-a putut în două zile. La noi de ce nu s-ar putea după 30? Nouă ni s-au deblocat conturile în baza articolului 6 din Regulamentul 269, iar lor în baza articolului 4, care le dă posibilitatea să se aprovizioneze și să-și vândă marfa. La noi, din păcate, măsurile au fost luate de bancă și, ulterior, a intervenit statul. Solicităm statului român să ia măsuri de deblocare pe articolul 4 și, ulterior, emiterea unui act normativ, desigur cu informarea statelor UE, despre măsurile luate”, declară Iosif Ciuciuc, liderul Sindicatului „Vatra”.

Șomajul tehnic nu este considerat o soluție, întrucât vizează societățile care au avut legături comerciale cu Rusia, Ucraina sau Belarus. TMK însă se aprovizionează din România și din țările UE și-și desface produsele spre țări UE, SUA și Canada. Totodată, angajații TMK vor să-și câștige salariile muncind, deoarece în țară sunt destui oameni care au nevoie de ajutoare sociale, către care acestea să fie dirijate.

Protest, în Capitală

Pentru că situația de la TMK-ARTROM nu a fost încă rezolvată, sindicaliștii anunță acțiuni de protest joi, 7 aprilie, în fața Guvernului României.

Președintele Sindicatului Solidaritatea, Cristian Gheorghe, a declarat că nu pot fi plătiți furnizorii, investițiile nu pot fi continuate, deși compania are sume mari de bani în conturi.

„La Reșița sunt oamenii în stradă, sunt în 75 la sută, la Slatina nu avem astăzi (n.red. luni, 4 aprilie) acțiune de protest. Avem o întâlnire cu conducerea. Joi, avem miting de protest în fața Guvernului României. Noi sperăm să-l amânăm în situația în care apare acel articol 2 din Regulamentul UE 269/2015, ne-ar debloca și am putea să funcționăm. Situația TMK-ARTROM este la fel de încurcată, funcționăm pe același articol 6 care nu ajută de niciun fel. Este foarte greu, foarte greu, sunt rare situațiile în care putem face câte o plată, deși avem opt milioane și ceva de euro într-un cont la UNICREDIT, numai într-un singur cont. Avem bani și cu toate acestea nu putem să funcționăm. Mecanismul nu poate fi deblocat decât dacă articolul 6 este schimbat cu articolul 4, unde putem să ne facem plățile beneficiarilor, salariaților, creditelor, investiților, absolut tot se poate face pe acel articol 4. Informația noastră este că se lucrează la el. Dacă nu se eliberează până miercuri, joi suntem la București, cu 200-300 de oameni”, a spus Cristian Gheorghe.

Sindicaliștii solicită schimbarea articolului 6, în baza căruia au fost deblocate conturile TMK-Artrom, cu articolul 4.

„Acel articol 4 face parte tot din Regulamentul UE, dar guvernanții noștri citesc de la 6 în jos. În Cehia este fix societatea TMK, și acolo nu sunt probleme. Acolo s-a putut, situația a fost rezolvată în termen scurt. Articolul 6 pe care l-am obținut a fost obținut pe aceleași documente pe care le-am prezentat din prima zi. Pe acel articol 4 ne putem desfășura activitatea și, coroborat, și cu schimbarea proprietarului atunci n-ar trebui să mai fie probleme de niciun fel, pentru că tot se pune problema să sechestrăm, ba autoturisme, clădiri, au venit să pună sechestru și pe materia primă. Dacă pun sechestru pe materia primă, cu ce lucrăm!?”, a adăugat Gheorghe.