Noul an școlar bate la ușă, având un bagaj de provocări atât pentru părinți, elevi cât și pentru cadrele didactice. Pe marginea acestui subiect, parlamentarul Siminica Mirea face următoarele declarații:
”Se anunță a fi un an școlar plin de provocări și tocmai de aceea e important ca autoritățile să înțeleagă responsabilitatea ce cade pe umerii lor. Emoțiile începutului de an școlar sunt acompaniate de îngrijorările legitime ale elevilor, părinților și profesorilor care își doresc ca mediul în care se întorc să fie unul sigur, în care pericolele generate de pandemie să fie limitate. Astfel, orice măsură de protecție suplimentară și orice decizie corespunzătoare luată de autorități ar putea face diferența.
Din nefericire, constat că autoritățile nu generează răspunsuri la fiecare întrebare care ține de siguranța noastră, a tuturor. De pildă, nu știm nici acum dacă toți copiii vor beneficia de măști și care sunt criteriile prin care acestea se acordă. Sintagma măști pentru copiii din familiile defavorizate este vagă și, în mod categoric, va crea un dezechilibru injust în școli. Și totuși, bani există la bugetul de stat, însă e nevoie de o abordare mai eficientă, diferită de ce s-a întâmplat până în prezent atunci când statul a încheiat contracte cu diverse firme care nu și-au respectat angajamentele.
În plus, e important, așa cum am indicat încă de la începutul pandemiei, ca testarea să fie realizată la scară largă, nu doar punctual, în unele localități sau zone în care primarii aleg să se implice mai mult întrucât fondurile le permit să o facă. Indiferent cât de ample sunt măsurile de precauție, e nevoie ca personalul școlar și elevii deopotrivă să fie testați, periodic, pentru ca aceștia să nu aducă, de pildă, de acasă virusul în colectivitate. În acest fel, s-ar putea preveni dezastre epidemiologice, mai ales că acești copii reprezintă, conform ultimelor studii, principalul vector de răspândire SARS-CoV-2.
De asemenea, consider necesară stimularea profesorilor în perioada imediat următoare, în acest sens existând deja o inițiativă în Parlament în vederea oferirii de stimulente personalului din învățământ. Cadrele didactice și personalul auxiliar se vor supune unui risc ridicat de contaminare, iar stresul generat de această perioadă reprezintă un alt motiv pentru care o astfel de măsură ar fi extrem de necesară.
Așadar, măsurile ce se impun sunt simplu de înțeles, în acord cu planurile adoptate de majoritatea statelor europene: măști pentru toți elevii, testare la scară largă în mod periodic, atât pentru cadrele didactice, cât și pentru elevi și, bineînțeles, stimulente pentru profesori și personalul auxiliar.
Cu toții ne dorim ca ai noștri copii să se întoarcă la școală fizic, dar știm că e important ca acest lucru să se întâmple asigurându-ne că sănătatea va fi pe primul loc. E nevoie de voință și implicare, iar autoritățile trebuie să demonstreze că sunt cu adevărat preocupați atât de soarta generațiilor următoare, cât și de părinții și bunicii acestora.
Vă urez de pe acum mult succes tuturor în noul an școlar! În ciuda tuturor dificultăților, sunt sigură că veți face față presiunii și veți avea cele mai bune rezultate!” a declarat senatorul de Olt.