„Sărbătoarea Pâinii” organizată cu mare fast la Scorniceşti. Invitaţi speciali: Ionuţ Dolănescu, Olguţa Berbec şi Anda Adam

Date:

Primăria şi Consiliul Local din oraşul Scorniceşti organizează, vineri 25 august, cea de-a 23-a ediţie a manifestării „Sărbătoarea Pâinii”.

Devenită o tradiţie pentru locuitorii oraşului şi cei ai zonelor învecinate, sărbătoarea dedicată încheierii recoltatului grâului se va desfăşura şi în acest an cu mare fast. Primarul oraşului Scorniceşti, Ioan Prioteasa, le-a pregătit concetăţenilor o serie de surprize. Printre vedetele chemate să îi încânte pe cei care vor fi prezenţi la petrecerea organizată în centrul oraşului, începând cu ora 18.00, se numără interpreţii de muzică populară Ionuţ Dolănescu, Doiniţa Dolănescu, Olguţa Berbec, Remus Novac şi Cristina Giuvelescu. De asemenea, voia bună va fi întreţinută şi de Ansamblurile „Căluşul” din Scorniceşti, instructor Nelu Ene, „Mlădiţele Oltului”, instructor Victoriţa Cică, „Vlăstarii din Mărgineni”, profesor Andrei Maria, şi de soliştii Iasmina Cojocaru şi Andreea Dinu. Finalul spectacolului va aparţine cântăreţei Anda Adam, care va oferi publicului prezent un show de neuitat. Scorniceştenii vor putea gusta pâinea caldă, aşa cum era făcută pe vremuri de către bunici, dar se pot înfrupta pe săturate şi cu mititei şi bere. Seara se va încheia cu un superb foc de artificii.

Ilie Bîzoi

 

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Țiu: ”La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Nicolae!„

Pe 6 decembrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sf....

Florin Barbu: ”Nu vom impozita sere și solarii atât timp cât vom fi la guvernare”

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat, în cadrul unei...

Opoziția depune moțiune de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan

Grupul ”Pace întâi România” din Parlament anunță că a...