Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a desfășurat, în perioada 17 – 20 ianuarie 2024, Campania Națională pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniile coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare.
Obiectivele campaniei: Identificarea și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatorii care desfășoară activități în domeniile menţionate, a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă; Determinarea angajatorilor de a încheia contracte individuale de muncă pentru persoanele depistate fără forme legale de angajare, de a le înregistra în REVISAL și de a le transmite la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială își are sediul social; Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor a angajatorilor şi a angajaţilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă.
”În perioada campaniei, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat 29 controale, în urma cărora au fost dispuse 18 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate și a fost aplicat un avertisment unui angajator din Slatina, pentru netransmiterea în termenul legal a elementelor contractului individual de muncă cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii.„ transmite ITM Olt.
Cele mai frecvente deficienţe, au fost:
- Nerespectarea prevederilor legale referitoare la evidenţa timpului de muncă;
- Nerepartizarea programului de muncă pentru salariaţii cu timp parţial;
- Neînmânarea unui exemplar al contractului individual de muncă;
- Nepăstrarea la locul de muncă a copiilor contractelor individuale de muncă;
- Neacordarea sporului pentru munca desfăşurată în zilele de sâmbătă şi duminică.