Românii cărora nu li s-a returnat taxa auto îşi pot lua adio de la bani

0
727

Persoanele care nu  au primit înapoi banii pe fostele taxe auto plătite indiferent de cum au fost ele denumite, taxa specială, taxa pe poluare, taxa pentru emisiile poluante sau timbrul de mediu,  îşi cam pot lua adio de la bani.

Asta pentru că, aşa cum susţine avocatul Adrian Cuculis, termenul legal maxim de returnare a banilor a fost 30 iunie 2019. “Ordonanţa de guvern care reglementa acest demers a fost una cu întindere limitată în timp, respectiv 30 iunie 2019. Orice restituire care se face peste acest termen nu mai îmbrăcă o formă legală.  Drept urmare, strict legal, statul nu mai poate vira banii”, susţine avocatul.

Adrian Cuculis vede totuşi o variantă de recuperare a banilor pentru cei care au apucat să dea statul în judecată şi au obţinut drepturile în instanţă.  “În aceeaşi ordonanţa prin care s-a reglementat returnarea banilor pe aceste taxe se specifică şi faptul că <<începand cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, orice procedură de executare silită se suspendă de drept>>. Astfel, chiar dacă avea o deciziei definitivă a unei instanţe prin care se dispunea returnarea taxei, un cetăţean nu a putut executa fiscul pentru recuperarea banilor, fiindcă era obligat să aştepte returnarea banilor în termenul legal. Acum ordonanţa nu mai este în vigoare şi, drept urmare, toţi cei care sunt în posesia unor astfel de hotărâri judecătoreşti, şi sunt mii de oameni dacă nu zeci de mii, au cale liberă să execute statul pentru recuperarea acestor datorii care trebuiau achitate până acum 4 zile”, a precizat avocatul Adrian Cuculis.

  Amăgit de un funcţionar

Oricum, problema taxelor încasate ilegal de stat pare una fără rezolvare. Un contribuabil a fost chiar şi amăgit de stat, dar în final tot nu a primit banii. A fost sunat de un funcţionar, care i-a cerut un număr de cont pentru a vira banii pe taxă. Încântat de atenţia cu care  a fost contactat, contribuabilul a indicat contul şi a aşteptat. “Şi am tot aşteptat până când a expirat termenul legal că banii tot nu au intrat”, a precizat omul oarecum resemnat.    Reamintim că, persoanele care au depus cereri pentru restituirea fostelor taxe auto plătite ar fi trebuit să primească banii până la finalul lunii trecute. Însă, cu toate că au fost alocate sume destul de mari în bugetul Fondului pentru mediu (ultima dată, în luna iunie, s-au virat 650 de milioane de lei), aceştia nu au fost suficieţi. Aşa s-a ajuns că nu toţi cei care au făcut demersurile necesare pentru restituirea fostelor taxe şi-au primit banii înapoi.  În plus, persoanele cei cărora li s-au returnat banii au primit numai contravaloarea taxei propriu-zise nu a şi a dobânzilor aşa cum este legal.    Asta în contextul în care, deşi ANAF spunea la începutul lui iunie că demersul de restituire „(…) va continua până la restituirea ultimului leu datorat contribuabililor români care au achitat taxe auto”. Termenul-limită iniţial pentru restituirea fostelor taxe auto era sfârşitul anului trecut, mai puţin pentru timbrul de mediu, al cărui termen de restituire a fost iniţial 31 martie 2019. Dar în decembrie 2018 toate termenele (inclusiv pentru timbrul de mediu) au fost prelungite, iar cei care ar fi trebuit să îşi primească banii au fost amânaţi până la finalul lunii iunie 2019.

  Procedura de infringement  

Acest subiect al fostelor taxe auto a fost destul de controversat, mai ales după ce în mai anul trecut Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement, tocmai din cauză că restituirea fostelor taxe întârzia, iar România ar fi urmat chiar să fie trimisă în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) din acest motiv. Restituirea fostelor taxe auto a fost decisă după ce toate acestea au fost declarate ilegale de CJUE.

Sursa: adevărul.ro