Primarul din Potcoava, despre moartea medicului: „S-a stins o ființă destoinică”

0
578

Medicul de familie din Potcoava, Alexandra Țenescu, este plâns de întreaga comunitate locală, mai ales că îi îngrijea pe locuitori din 1986.

Primarul din Potcoava, Manuel Enăchioaia, a postat un mesaj despre pierderea prematură a medicului.

„În aceste clipe de adâncă tristețe, ne este greu să găsim cuvintele potrivite pentru plecarea la ceruri a doamnei doctor Alexandra Țenescu, medic de familie, în orașul Potcoava. S-a stins o ființă destoinică, care a fost alături de sănătatea și de sufletul locuitorilor noștri încă din anul 1986. Bunul Dumnezeu a hotărât să pună capăt unui drum presărat cu profesionalism și dăruire. Sincere condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu s-o odihnească în pace!”, a scris Enăchioaia pe pagina sa de socializare.