Primăria municipiului Slatina organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuţie vacante, de consilier, clasa I, grad profesional asistent, Biroul Contabilitate. Candidaţii care doresc să ocupe acest post trebuie să aibă: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul ştiinţelor economice şi vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 1 an. Proba scrisă a examenului va avea loc pe 17 octombrie, de la ora 10.00, iar interviul pe 19 octombrie, ora 14.00. Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de articolul 49, alineatul (1) din Hotărârea Guvernului numărul 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului (data afişării anunţului 14 septembrie). Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Slatina, din strada Mihail Kogălniceanu, numărul 1, telefon 0249/439.233 sau 0249/439.377.
Ilie Bîzoi