Polițiștii locali nu vor mai avea voie sa dea amenzi șoferilor

0
389

Avocatul Poporului a promovat la Înalta Curte de Casație și Justiție un recurs în interesul legii privind competențele de a aplica sancțiuni legate de circulația pe drumurile publice. „Este adevărat că și polițiștii locali, în temeiul Legii nr. 155/2010, au anumite atribuții în domeniul rutier, însă sunt limitate, fără posibilitatea ca aceștia să constate și să aplice sancțiuni în temeiul OUG nr. 195/2002. Cu toate acestea, dacă totuși polițiștii locali acționează în domeniul rutier asupra unor fapte care ar intra sub incidența OUG nr. 195/2002, aceștia ar putea interveni doar împreună cu Poliția rutieră, în aplicarea art. 179 din Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006”, arată sursa citată. Șefii de la Poliția Locală susțin că măsura luată nu este întocmai una bună. Aceștia se referă în special la anumite situații pe care nu le pot acoperi cei de la Poliţia Naţională.