În acest weekend, în inima lunii noiembrie, poetul slătinean, Grigore Călin, a lansat volumul de poezii ”Poarta către rai”. Prezenta carte conține 30 de creații literare noi și 103 de poeme revizuite, din volumele ”Deși târziu” și ”Dincolo de galaxie”.
Autorul Grigore Călin, membru al Asociației ”Liga Scriitorilor Filiala Olt”, i-a avut aproape, în această zi mare, pe cei din Asociația Culturală Apollon din București, condusă de George Călin, dar și pe cei mai valoroși oameni de cultură din Olt și Vâlcea.
Lansarea de carte a avut loc într-un cochet restaurant din Slatina, unde s-au recitat poezii, iar poetul zilei a fost lăudat de cei prezenți pentru buchetul de gânduri pe care l-a prezentat.
Grigore Călin este un călător care străbate atât pământul pentru a-i culege roadele, cât și galaxiile pentru a le fura magia și farmecul. Îmbină cu măestrie lumina și întunericul, binele și răul în speranța conturării celor mai sensibile versuri. Poetul este și va rămâne un visător care se dovedește a fi prieten cu timpul, dar mai ales cu natura de unde își extrage temele pentru operele sale. Călin este un aspirant la nemurire care va trăi sute de ani prin prisme celor 11 volume de poezii lansate până în prezent.
Pentru noi, cei care n-am fost la lansare, nu puteați să ne transmiteți o mostră din „magia și farmecul” unei poezii, măcar? Cam așa se procedează!
Comentariile sunt închise.