Paul Stănescu, întâlnire cu presa

0
399

După ce a participat la deschiderea noii secții de tratamente termice de la TMK, vicepremierul Paul Stănescu, senator de Olt, a ținut o conferință de presă, la sediul partidului PSD începând cu ora 14:00. Alături de domnia sa s-au aflat președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, deputatul de Olt, Florin Iordache, și primarul Slatinei, Emil Moț.

Domnul Paul Stănescu în deschiderea conferinței de presă a vorbit despre activitatea înfloritoare a partidului, punând accentul pe creșterea economică și pe creșterea salariilor din România.

Oamenii politici ne-au asigurat că drumul Expres Piteşti-Slatina-Craiova se va face, lucrările

vor începe în această toamnă.

Pentru varianta Oituz din Slatina se caută soluţii, în timp ce pentru sala polivalentă există

finanţare, dar totul ţine de constructor. „Firma şi-a luat angajamentul ca până la toamnă

construcţia să fie finalizată” a declarat primarul Slatinei, Emil Moţ.

Pe lista investiţiilor se află şi penitenciarul de la Caracal cu o capacitate de cazare de 1000 de locuri.

Domnul Stănescu a ţinut să clarifică că: „La Congres, chiar dacă vor fi alegeri la

vicepreşedinţi, nu voi candida la nicio funcţie, nu doar că nu voi candida la funcţia de

preşedinte.”.

Oamenii politici au susținut că drumul Expres Pitești-Slatina-Craiova se va face, lucrările vor începe în acestă toamnă.

Pentru varianta Oituz din Slatina se caută soluții, în timp ce pentru sala polivalentă există finanțare, dar totul ține de constructor: ”Firma și-a luat angajamentul ca până la toamnă construcția să fie finalizată” a declarat primarul Slatinei, Emil Moț.