Oltul, sub Cod Galben de ninsori viscolite

Date:

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, două avertizări de vreme rea, pentru mai multe judeţe printre care şi Oltul.

Prima atenționare intră în vigoare în data de 28.11.2018, intervalul orar 02.00 – 20.00 când este anunțat Cod Galben de ninsori viscolite, depuneri de strat de zăpadă, depuneri de gheață și intensificări susținute ale vântului în următoarele județe ale țării: Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, București, Prahova, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța, Tulcea, Vrancea și Galați.

Cea de-a doua atenționare meteorologică este valabilă pentru perioada 28 noiembrie, ora 20.00 – 30 noiembrie, ora 10.00.

Potrivit specialiștilor, în intervalul menționat, în sud-estul teritoriului vântul va avea intensificări cu viteze de 45-55 kilometri pe oră, temporar în jur de 60 kilometri pe oră, spulberând zăpada depusă, mai ales în cursul nopții de miercuri spre joi (28/29 noiembrie) și pe parcursul zilei de joi (29 noiembrie). După acest episod vremea va deveni deosebit de rece până la sfârșitul săptămânii. „Vremea va deveni deosebit de rece în toată ţara, astfel că temperaturile vor fi negative în majoritatea regiunilor, iar noaptea va fi ger (temperaturi sub -10 grade) în special în nordul, nord-estul şi centrul ţării”, avertizează meteorologii.

 

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Țiu: ”La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Nicolae!„

Pe 6 decembrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sf....

Florin Barbu: ”Nu vom impozita sere și solarii atât timp cât vom fi la guvernare”

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat, în cadrul unei...

Opoziția depune moțiune de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan

Grupul ”Pace întâi România” din Parlament anunță că a...