Spitalul Județean de Urgență Slatina a decontat în ultimul an și cinci luni doar trei rețete bolnavilor internați, după ce aceștia și-au cumpărat medicamentele cu banii din buzunar.
Conducerea unității spitalicești susține că doar trei pacienți au depus cereri la externare pentru decontarea contravalorii rețetelor pe care le-au cumpărat pe perioada cât au fost internați. „În anul 2017 o singură persoană a solicitat banii pentru medicamente cumpărate pe perioada internării, iar în 2018, până la acest moment, două persoane au solicitat banii pentru medicamente cumpărate pe perioada internării. Medicamentele pentru care au fost solicitați banii au fost Septonazal, în anul 2017 și Cerebrolizin și Sandostatin, în anul 2018. Suma decontată pentru medicamentul Septonazal a fost de 18,49 RON, pentru Cerebrolizin de 380 de Ron și pentru Sandostatin de 209,71 RON”, se arată în răspunsul dat de managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina, Cătălin Rotea, la solicitarea Gazeta Oltului. Numai în anul 2017 au fost externați 41.441 de pacienți.
Potrivit legii bolnavii care își cumpără medicamente sau efectuează investigații paraclinice pe care le plătesc în perioada spitalizării au dreptul să ceară banii înapoi, însă mulți dintre bolnavi fie nu cunosc acest drept, fie nu mai vor să-și recupereze banii cheltuiți în spital pentru tratament.
Pentru a-şi putea recupera banii cheltuiţi pe medicamente, bolnavii trebuie să primească o recomandare de la medicul curant aprobată de şeful secţiei, dar şi de managerul spitalului, însă trebuie să deţină şi bonurile fiscale de la farmacie. Dosarul întocmit însoţit de o cerere se depune la secretariatul unităţii spitaliceşti, urmând ca după analizarea atentă a actelor, pacientul să-şi primească banii înapoi.
Ilie Bîzoi