Olt: 22 de sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală

0
336

În ultimele 24 de ore, zonele aglomerate, piețele și terasele, dar şi mijloacele de transport în comun au fost verificate de oamenii legii cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
Au fost verificaţi peste 50 de agenţi economici și 22 de mijloace de transport. În urma verificărilor,
au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.
Peste 260 de politiști, jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt au luat parte la această acțiune.
La intrarile și ieșirile din comuna Schitu au fost instituite filtre, formate din polițiști și jandarmi care verifică îndeplinirea condițiilor legale pentru intrarea, respectiv ieșirea, din localitate. În interiorul localității acționează echipe mobile care asigura ordinea și linistea publică, precum și respectarea măsurilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului COVID-19.
”În urma activităţilor desfășurate în această localitate, oamenii legii au controlat aproximativ 1.100 de autovehicule și au legitimat peste 1.300 de persoane.
Au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, dintre care 23 pentru nerespectarea prevederilor circulației pe drumurile publice și 2 pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020. Valoarea totala a sancțiunilor aplicate pe raza acestei localități este de 9.845 de lei.
Totodată, polițiștii au retras 3 certificate de înmatriculare, întrucât autovehiculele aveau inspecția tehnica periodică expirată.” se arată într-un comunicat de presă.