Obiceiul „păzitul fântânilor” sau „păzitul apelor” se remarcă prin particularităţi impuse de condiţiile istorice concrete din zonele în care se practică. Obiceiul se întâlnea în satele aflate în apropierea drumurilor intens circulate din sudul judeţului, unde exista primejdia „spurcării” apei. Obiceiul se desfăşura în noaptea de 6 spre 7 ianuarie. Participanţii erau flăcăi între 16 şi 20 de ani. Începând cu după-amiaza zilei de 6 ianuarie, se împodobeau fântânile cu frunze, pănuşi de porumb, stuf, lănţişoare din hârtie colorată. În unele sate se foloseau batiste, velinţe, aşternuturi. Se aduceau paie, lemne pentru întreţinerea focului, frigări necesare pregătirii ospăţului din timpul nopţii. Fântâna era păzită toată noaptea, pentru a nu „spurca” cineva apa. „Spurcatul” apei în mod simbolic cu tărâţe de grâu sau porumb constituia proba la care bătrânii satului îi supuneau pe cei tineri. Cei surprinşi dormind erau pedepsiţi: li se punea cenuşă sau apă în buzunare, cărbuni aprinşi în palmă.
Dacă apa era „spurcată” de un bătrân care reuşea să treacă neobservat, întreaga ceată trebuia să cureţe apa. Până în zorii zilei, când sătenii veneau la fântână, flăcăii trebuiau să scoată apă cu găleata din fântână până aceasta rămânea limpede „ca lacrima”. Cei veniţi la fântână se spălau pe faţă şi pe mâini cu apă dintr-o găleată de aramă în care era aruncat un ban.
Dimineaţa, flăcăii care au păzit fântâna se împărţeau în grupuri care mergeau pe uliţele satului cu găleţile pline cu apă, pe cobiliţe, împodobite cu busuioc şi hârtie colorată. Se opreau la fiecare casă şi cu căucul din aramă turnau de trei ori apă în mâini fiecărui membru al familiei pentru a-şi spăla faţa. Cu aceeaşi apă se stropeau pomii, animalele, păsările. Stropirea simbolică cu apă era însoţită de urări cu caracter augural: „Să fiţi sănătoşi/ să aveţi an bogat/ La mulţi ani!”.obiceiul se practică şi azi, cu fast deosebit, în comuna Izbiceni.
Cunoaşterea acestui obicei are o importanţă deosebită fiind legat de unul din simbolurile primordiale, ce precede cu mult creştinismul. Stropirea şi spălarea cu apă, fără prezenţa unui slujitor al bisericii ilustrează cât se poate de clar existenţa simbolului apei şi a obiceiului amintit cu mult înainte de apariţia creştinismului. În credinţa populară contactul cu apa fertiliza şi multiplica potenţele vieţii, regenera forţele vitale. De aceea, dacii beau apă din Dunăre înainte de a pleca la luptă.
Sursă: Muzeul Județean Olt
