Comuna Scărișoara. Un hectar și jumătate de solarii cu roșii. Curaj. Muncă. Multă, multă muncă.
Andreea și Gheorghe Domnicu sunt un cuplu fericit. Au trei copii împreună și o afacere așa cum mulți visează, însă ei și-au dat seama din timp că doar munca este cea care le va aduce succesul și împlinirea. Mai întâi, după ce și-au terminat studiile liceale pe profilul matematică-informatică, au plecat la muncă în străinătate, așa cum fac din ce în ce mai mulți olteni în ultimii ani.
Au ales Spania. Știau limba puțin, ”dar se învață ușor”, îmi spune Andreea. Ea a lucrat la câteva magazine, iar soțul său a lucrat în domeniul construcțiilor. Spun că sunt români peste tot acolo, că era cam imposibil să mergi la un magazin și să nu auzi vorbindu-se românește: ”Erau români peste tot, chiar și în satele din munți. În zona unde am stat noi erau mulți de aici din Olt, oameni pe care îi cunoșteam.”
Însă, după câțiva ani de muncă departe de casă, ”am lucrat în Spania de când am terminat liceul până la 25, 26 de ani”, au luat decizia de a veni înapoi. Și au avut destul curaj să-și deschidă propria afacere. Să lucreze pentru ei și pentru viitorul copiilor. Motivația o reprezintă chiar cei mici: ”Am vrut să fim acasă. În primul rând, copiii am vrut să fie în țară, să fie aici la școală.” Deși nu a apucat să îi înscrie în sistemul de învățământ spaniol, Andreea are o părere bună despre el: ”Educația este bună acolo, în sensul că sunt mai civilizați. Dar la școală, din câte am înțeles, sunt un pic mai decalați cu programa școlară. În schimb, sunt mult mai organizați și se fac foarte multe activități școlare.”
Soții Domnicu regretă faptul că în România nu prea au unde să-i ducă pe micuți la activități: ”Eu nu am unde să-mi duc copiii aici într-un parc, să-i duc la un loc de joacă”, spune Gheorghiță. ”I-am înscris anul trecut o perioadă la un curs de karate, un gen de autoapărare. În rest, nu prea ai unde să-i duci. La Caracal sunt prea puține opțiuni, e prea departe ca să pot să mă mobilizez să fiu și cu treaba, și cu oamenii, și cu copiii. E complicat”, îl completează Andreea.
Afacerea celor doi este în domeniul agriculturii. Au un hectar și jumătate de solarii cu roșii. Au construit totul de la zero și, deși sunt mulți care îi invidiază sau aruncă vorbe urâte, ei nu se abat din drumul lor. Sunt conștienți că munca este cea care îl înnobilează pe om și merg mai departe. Toți cei din familie pun umărul la treabă. Pe Andreea am găsit-o chiar în solar, având grijă de roșii, iar Gheorghiță are mâinile aspre și un pic negre de la sistemul de încălzire.
”Avem 45.000 fire la încălzire, practic un hectar. Am consumat 100 de tone de cox anul acesta. Cât privește recolta, luăm cam un kilogram de roșii pe fir. Nu putem să le lăsăm pe mai multe etaje, pentru că forțează planta”, îmi explică bărbatul. Până acum au vândut aproximatix 30 de tone în București, Brașov, Pitești. La export încă nu pot merge, pentru că sunt criterii destul de greu de atins, iar roșiile nu sunt toate uniforme. Tot din acest motiv nu au intrat până acum nici în supermarket, pretențiile fiind foarte mari.
Una dintre problemele pe care le întâmpină Gheorghiță este că ar vrea să angajeze oameni din sat să-l ajute cu treaba, însă ”oamenii nu prea vor să muncească. Unii nu vor să se angajeze că pierd ajutorul social”, iar pentru cei de la conducere are o singură sugestie: ”cei de sus să se ducă să vadă cum e acolo, să ia exemplu.”
Ca să-i inspire și pe alții să dea din coate ca să-și atingă obiectivele, bărbatul are un mesaj concret: ”Ieși pe profit în fiecare an dacă muncești. Niciodată din agricultură nu ieși în pierdere. Trebuie să muncești cu adevărat, nu superficial!”
