Comisarii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Olt au desfăşurat recent, mai multe acţiuni de control în magazinele din județ care comercializează apă minerală. Comisarii au verificat modul în care sunt respectate prevederile legale privind protecţia consumatorilor în ceea ce privește comercializarea, etichetarea, prezentarea şi publicitatea apelor minerale naturale (ape minerale naturale, ape de izvor), la 25 de operatori economici din judeţul Olt. Potrivit şefului CJPC Olt, comisarul şef adjunct, Angelica Filotie, cu această ocazie la 17 dintre operatori economici au fost descoperite abateri de la normele legale în vigoare privind protecţia consumatorilor. Neafișarea preţurilor în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit, neindicarea prețului pe unitatea de măsură și neafişarea la loc vizibil a orarului de funcționare și a codului unic de înregistrare la registrul comerţului, din care să rezulte obiectul de activitate pe care îl desfăşoară sunt deficienţele constatate de comisarii de la Protecţia Consumatorilor. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 11 amenzi contravenţionale în valoare totală de 18.000 lei și şapte avertismente.
Ilie Bîzoi