Numărul de medici care tratează bolnavii din comunele oltene este insuficient dacă luăm în calcul numărul asiguraților. Condițiile proaste pe care le au în cabinetele de la sate și faptul că mulți sunt nevoiți să facă naveta sunt principalele cauze.
Deficitul de medici poate că s-ar rezolva dacă autoritățile statului ar avea puțin timp și o dorință de implicare mai mare. În judeţul Olt există peste 240 de medici de familie aflaţi în relaţie contractuală cu CJAS, dintre aceștia peste 140 sunt de la ţară. Un medic de familie la 2.000 de persoane, este mult prea mult în unele comune. Cadrele medicale fac cu greu față solicitărilor și nevoilor pe care le au oamenii. Principala problemă: lipsa locaţiilor pentru cabinete. În urma analizării situaţiei de la faţa locului, în fiecare dintre aceste localităţi, s-a descoperit că principala problemă nu este reprezentată de găsirea medicilor de familie care să profeseze aici, ci de lipsa spaţiilor adecvate unde aceştia şi-ar putea desfăşura activitatea. „Practic, în trei sferturi din aceste localităţi, nu se găsesc spaţii pentru aceşti medici. Considerăm aceasta o problemă care-i vizează şi pe medicii de familie, dar mai ales pe autorităţile locale din aceste localităţi, în răspunderea cărora intră construirea sau punerea la dispoziţie a unor astfel de spaţii”, au subliniat specialiștii de la Direcția de Sănătate Publică Olt. Așadar, problemele administrative sunt unele cât se poate de serioase și afectează fără doar și poate cetățenii din mediul rural care au nevoie de un specialist atunci când au o problemă de sănătate.