Elevii olteni au reînceput școala, după vacanța de iarnă cu durata de 3 săptămâni. Nu s-a înregistrat încă nicio sesizare asupra problemelor de încălzire sau transport.
În județul Olt sunt 651 corpuri de clădire cu destinația școală. Dintre acestea, doar 32,5% beneficiază de centrală termică, iar la restul de 67,5% căldura funcționează în mod tradițional cu sobă.
Autoritățile locale ar trebui să aibă în vedere ca prioritate condițiile optime pentru desfășurarea orelor de curs.
”Astăzi școlile din județ și-au reînceput activitatea. Nu sunt probleme în ceea ce privește transportul elevilor sau încălzirea unităților de învățământ. În ultimii ani, dotarea școlilor cu centrale termice pe gaze, motorină sau alt combustibil solid a fost o prioritate, însă mai există unități care încă se confruntă cu încălzirea prin sobă, cu cărbune sau lemn”, a afirmat Mariana Gheorghe, inspector general adjunct.
Întrebată referitor la acțiunile culturale întreprinse la nivelul județului de către inspectorat cu prilejul Zilei Naționale a Culturii, Mariana Gheorghe a precizat că nu s-a declanșat o acțiune în bloc, ci fiecare unitate de învățământ a avut responsabilitatea să marcheze evenimentul într-un mod propriu.
Cele mai multe acțiuni care l-au avut în centrul lor pe Luceafărul poeziei românești, Mihai Eminescu, s-au petrecut la Colegiul Național Radu Greceanu, Colegiul Național Ion Minulescu și la Liceul teoretic „Mihai Viteazu”.