Japonezii, jigniți din nou de Guvernul PSD. Situație de „harakiri” cu Vâlcov, premierul din umbră

0
810

Situație de „harakiri” la Guvernul României. O delegație impresionantă de oameni de afaceri japonezi a fost primită la Palatul Victoria de nimeni altul decât de consilierul condamnat penalDarius Vâlcov, aflat în umbra premierului Dăncilă.

Japonezii, extrem de riguroși în materie de onoare, au parte numai de surprize neplăcute din partea Guvernului PSD-ALDE. O nouă situație incredibilă în România pentru o delegație oficială din Japonia după ce premierul Shinzo Abe a fost lăsat „cu ochii în soare” de demisionarul Mihai Tudose la vizita din ianuarie 2018.

Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare, a făcut parte din grupul restrâns de trei oficiali care au discutat cu oamenii de afaceri din Japonia.

Japonezilor le-au fost prezentate oportunitățile de business în parteneriat public-privat (proiectele PPP) pe care le-ar putea face în România.

Darius Vâlcov a reprezentat oficial România și în delegația prezentă la bilaterala cu președintele Turciei Recep Tayyip Erdogan, dar a însoțit-o pe Dăncilă și în turneul arab, tot în căutare de investitori pe proiecte PPP.

Potrivit unui comunicat al Guvernului României, Viorica Dăncilă, a primit luni, 27 noiembrie 2018, o delegaţie de oameni de afaceri japonezi care vizitează România în cadrul unui turneu regional organizat de Organizaţia Japoneză pentru Comerţ Exterior – JETRO.

Delegaţia cuprinde reprezentanţi ai 25 de companii japoneze de prestigiu, specializate în diverse domenii de activitate, precum finanţe, comerţ exterior, infrastructură, informatică şi comunicaţii, industria alimentară, turism.

În cadrul întrevederii, premierul român, secondat de consilierul Darius Vâlcov (după cum se vede în imagini) „a expus avantajele oferite de mediul investiţional românesc, invitând companiile participante la delegaţie să se alăture importantei comunități de afaceri japoneze deja prezente în România”.

Japonia este principalul investitor asiatic din România şi că firmele japoneze care activează în ţara noastră realizează circa 10% din exportul românesc către Uniunea Europeană.

Situație neonorabilă la Guvernul României

Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, a fost condamnat la începutul anului, de ÎCCJ, la opt ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani.

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată, în mai 2015, pentru trafic de influenţă, spălare de bani, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată.

Sursa: realitatea.net