FOTO. Centura Balșului va fi deschisă circulației pe 21 aprilie

0
488

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a făcut luni, 28 martie, o vizită de lucru pe șantierul Drumului Expres Craiova-Pitești. Acesta s-a arătat mulțumit că firma care a construit Centura Balșului a solicitat recepția.

Astfel, în mai puțin de o lună se va termina coșmarul blocajul din trafic de pe drumul Slatina-Balș, constructorul dând asigurări că Centura Balșului va fi deschisă circulație pe 21 aprilie.

„Suntem pe lotul 1 al Tronsonului II al Drumului Expres Craiova-Pitești, suntem pe ultima sută de metri, am cerut recepția pe 21 aprilie. Acest drum are o lungime de 18,5 kilometri și va constitui Centura Balșului, va avea trei noduri rutiere, nodul de la 20, 27, 35, un spațiu de servicii”, a spus reprezentantul constructorului.

Grindeanu s-a arătat mulțumit că lucrările pe acest tronson de drum, însă l-a certat pe constructorul tronsonului Craiova-Balș.

„Am fost împreună cu doamna primar Vasilescu, cu președinții de consilii județene și de la Dolj și Olt, cu primarul de la Slatina, primarul de la Balș, să vedem și tronsonul I. Am venit pentru că vor începe procedurile de recepție, așa cum a anunțat constructorul, astfel încât în 21 aprilie să încheiem această etapă pe lotul I. Acesta este un șantier care merge bine, deci se poate și sunt altele care nu merg în ritmul dorit. Aș vrea să vă spun câteva concluzii, este o diferență majoră pe care cred că o vedeți între ce a însemnat tronsonul II și ce înseamnă tronsonul I, am venit pe tot drumul de la Craiova până aici pe acest tronson I, am avut o discuție cu directorul de acolo. Explicațiile continuă să vină, eu știu acest explicații. Am atenționat că am schimbat inclusiv cadrul legal, în urmă cu 10 zile prin Ordonanță de urgență și îmi doresc ca în perioada următoare să existe o altfel de mobilizare, pentru că altfel facem tronsonul II, o să fie finalizat și tronsonul III, iar legătura cu Craiova, în ritmul acesta, nu va fi făcută. În acest moment, directorul de la CNAIR m-a informat că tot ceea ce ține de companie, toate revendicările pe tronsonul I au fost rezolvate, este liber de sarcini și mă aștept ca pe tronsonul I să existe o mobilizare cel puțin cum există pe tronsonul II și pe tronsonul III. Dacă nu, vom intra pe acea procedură în care va trebui să găsim constructori serioși, care să termine în timp lucrările, așa cum se angajează”, a spus Grindeanu.

Potrivit ministrului, Centura Slatinei, lotul II din Drumul Expres Craiova-Pitești va fi gata la începutul lunii iunie.

Primarul Balșului, Cătălin Rotea, a precizat că prin această centură ocolitoare, orașul va avea numai de câștigat, ținând cont că este poziționat între Slatina și Craiova.

„Evident că este un lucru extrem de benefic pentru orașul nostru, îl așteptăm de mulți ani, poate de zeci de ani, dar, cum știți, deja devenisem și subiectul glumelor pe internet – Balșul se consideră un oraș turistic, tot ce îi trebuie e ca să-l vizitezi, dar dincolo de glumă sunt două aspect foarte importante: pe de o parte, traficul va fi descongestionat, pe de altă parte, pentru că, să nu uităm, suntem între două oraș importante, între doi poli industriali importanți, Craiova și Slatina, cred că vom deveni într-un final foarte atractivi pentru investitori, pentru că principala problemă a orașului, dincolo de trafic, este crearea de noi locuri de muncă. Mulțumim constructorului, am avut o colaborare foarte bună cu dumnealor și sper că acest drum Craiova-Pitești de la un cap la altul să devină o realitate cât mai grabnic”, a spus edilul.

Alături de Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, au mai fost prezenți: reprezentanți ai constructorului UMB Spedition, Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, Cătălin Rotea, primarul orașului Balș, Emil Moț, primarul municipiului Slatina, Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, Adrian Motorga, șeful Secției Drumuri Naționale Slatina, precum și alți reprezentanți de la Drumuri.