Firma lui Prigoană, în proces cu ADI „Olt-Eco”. Ce spune avocatul firmei ROSAL

0
1812

După ce Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Olt-Eco” a reziliat contractul de colectare și transport a gunoiului menajer din întreg județul cu firma Rosal Grup SA, firmă controlată de familia Prigoană, care a câștigat licitația pentru acest serviciu, motivul fiind acela că societatea nu și-a respectat obligațiile asumate în contract, firma Rosal a introdus acțiune în instanță prin care solicită repunerea părților în situația anterioară și începerea executării contractului. Între timp, cu toate că procesul a fost pus pe rol, autoritățile județene au anunțat că vor scoate din nou la licitație serviciul de colectare şi transport a gunoiului menajer din Olt.

Vicepreședintele Consiliului Județean Olt, care este și președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Olt-Eco”, Virgil Delureanu, a confirmat faptul că firma Rosal a introdus acțiune în instanță prin care contestă măsura rezilierii contractului, dar că până în prezent autoritățile nu au primit citația. Întrebat dacă acest lucru va duce la tergiversarea scoaterii din nou la licitație a  contractului de delegare, prin concesiune, a gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor municipale și altor fluxuri de deșeuri de pe raza județului Olt, Delureanu a declarat că în momentul de față au fost reluate demersurile necesare, respectând pașii procedurali, în vederea concesionării gestiunii activităților de colectare și transport a deșeurilor și speră ca în mai puțin de o lună contractul să fie scos din nou la licitație. E adevărat Rosalul a acționat în instanță, dar nu am primit până la ora aceasta citația. Trebuie să plătească o taxă de 450 de lei, dar nu știu de ce nu au achitat-o. Consultanții noștri lucrează la caietul de sarcini ca să dăm drumul la licitație. Dacă vor obține ei în instanță ceva ca să ne stopeze e treaba lor. Deocamdată noi ne facem procedura, întocmim caietul de sarcini, scoatem la licitație și vom vedea ce se întâmplă. Eu sper că într-o lună vom scoate la licitație sau chiar mai repede. Am înțeles că și dumnealor și-au întrerupt activitatea aici, iar domnul director Ioniță și-a dat demisia. Probabil că și-au suspendat activitatea până când se elucidează cazul în instanță. Nu știm ce să spunem altceva.  Ne facem treba în continuare. Deci noi facem ce trebuie, adică scoatem la licitație, ne urmăm cursul și vedem ce se întâmplă, a afirmat Delureanu.

Reprezentantul legal al firmei Rosal Grup, avocatul Radu Zarian Simțion, a declarat pentru Gazeta Oltului că , în acest moment, există un proces pe rol cu ADI, dar că obiectul acțiunii în instanță nu este de anulare a actului efectiv de reziliere a contractului. Avocatul consideră că măsura rezilierii este intempestivă și neconformă cu prevederile contractuale și legale.

Obiectul acțiunii în instanță nu este de anulare a actului efectiv de reziliere, dar este un proces pe rol cu ADI. Este o altă acțiune. Noi contestăm pașii juridici pe care i-a urmat ADI. Considerăm măsura intempestivă și neconformă cu prevederile contractuale și legale. Au fost nenumărate discuții și acea adresă de reziliere a fost făcută în urma unor presiuni a anumitor persoane de acolo, în opinia noastră. Acest lucru a afectat foarte mult firma, dar nu numai firma, ci și unitățile administrative teritoriale din județ care încă și acum așteaptă să începem activitatea. În fiecare zi sunt primari care zic când începeți activitatea. A afectat firma raportat la investițiile care s-au făcut pentru acest contract în sensul că se plătesc șase chirii, acum 40 de oameni, adică vreo 200.000 de lei pe lună doar cheltuilele acestea, plus investițiile în mașini că s-au cumpărat mașini noi nu 73 nefiind nici asta obligația prevăzută în contract. Noi trebuia să venim cu niște mașini raportat la capacitatea de colectare, deci nicidecum cu ceea ce s-a discutat acolo. Oferta tehnică a fost făcută de noi. ADI nu ne-a cerut un număr de mașini și nu am venit cu ele. Și eu cel puțin, care am și fost implicat acolo, am fost deranjat de atitudinea aceasta intempestivă a unor oameni de la ADI în sensul că vorbim ceva Da Domne nicio problemă când veniți cu mașinile acelea cu macara pentru că discuția despre mașinile cu macara este vorba și la două minute îl cheamă pe directorul general, spune bă v-a reziliat contractul pentru că domnul Katona nu vă acceptă el să aștepte. Adică sunt niște chestiuni care nu ne-au convenit. O să vedem ce zice instanța de judecată. Practic în instanță, solicităm repunerea părților în situația anterioară și începerea executării contractului, noi fiind gata să începem contractul, a declarat avocatul firmei Rosal Grup SA.

Apărătorul firmei Rosal a mai precizat că, din punctul său de vedere, nu este legal ca înainte de soluționarea cererii în instanță contractul de concesionare a gestiunii activităților de colectare și trapost a deșeurillor de pe raza județului Olt să fie scos din nou la licitație.

În opinia mea nu este legal ceea ce fac dumnealor privind scoaterea din nou la licitație, dar ce să zic acolo la ADI este un domn director Nețoi care nu prea cunoaște prevederile legale.  Dumnealui este unul dintre artizanii acestei rezilierii, o persoană care în privința mea a încercat să nu îmi dea adresele pe care le-am depus la ADI, a încercat să facă niște manopere care nu sunt conforme prevederilor legale, însă noi avem o acțiune în instanță care nu privește despăgubiri sau ceva de tipul acesta, ci vrem doar să începem contractul. Au fost vehiculate tot felul de variante, tot felul de dezinformări că se pierd banii de la Uniunea Europeană. Nu este deloc adevărat. Vreau să vă spun părerea mea. Eu consider că foarte mulți oameni din județul Olt nu doresc acest ADI. Eu consider că parte din acest ADI nu este funcțional și dumneavoastră ca ziarist ar trebui să faceți niște poze pe la Balș, pe la stația de transfer că nu știu dacă poate ajunge cineva la stația aia de transfer. Eu cred că cei din Slatina nu își doresc foarte mult ADI sau își doresc să rămână cu contractul lor care a fost la un moment dat pe 25 de ani, și din păcate firma noastră a picat într-un război fără finalitate, cu tot felul de presiuni, cu dă-mi mașina, ia-mi mașina, stați așa că nu este așa. Sunt și niște probleme care nu sunt în regulă.  Vă dau un exemplu: ziceți că nu am fost pregătiți să începem, dar nu am preluat toate bunurile prevăzute în contract asta cu largul concurs al ADI-ului care mi-a spus mie personal, nu este momentul acum să preluăm  bunurile, containere și locații de pe zona Balș că nu ne înțelegem cu primarul de la Balș care oricum nu vrea ADI. Adică noi de la Rosal încercăm să fim corecți. Este corect și adevărat că acele mașini cu macara la proba tehnică făcută pe spatele nostru nu au cuplat acea prindere. Este corect, acesta este un lucru public și binecunoscut, însă la momentul prezentării moment în care trebuia făcut un proces verbal, trebuia constatat lucrul acesta, nu s-a făcut în niciun fel. Noi am venit cu 70 de mașini, cu 100 de oameni , cu o întreagă logistică și nu s-a făcut niciun proces verbal, nu s-a făcut o constatare, nu s-a făcut nimic. Am plecat acasă, așa cum am venit. Oamenii angajați la firma Rosal au fost plătiți până la zi, acuma discutăm să vedem ce soluții avem pe durata procesului să vedem exact ce avem de făcut, din punct de vedere legal. Ce să zic. Până la soluționare cererii în instanță contractul nu poate fi scos la licitație, în opinia mea și evident vom contesta dacă vor scoate la licitație, dar nu cred că vor face acest lucru, din punctul meu de vedere, a conchis avocatul firmei ROSAL GRUP SA, Radu Zarion Simțion.

Am ținut să aflăm și punctul de vedere al directorului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Olt-Eco”, Ion Nețoi, în legătură cu afirmațiile făcute de avocatul firmei Rosal la adresa sa. Acesta ne-a declarat: „ Eu cu acest domn nu vorbesc. Deci din cauza acestui om ne-am încurcat, ne-am făcut varză. Este un procesoman. Nu are nicio treabă cu Salubritatea, cu munca, cu producția. Ne-a mințit pe toți că vine cu mașini, cu pubele, ne-a vrăjit și nu s-a întâmplat nimic. Eu sunt în meci cu acest om, nu vorbesc cu el. Omul acesta a încurcat toată treaba. Pe dumnealui l-a delegat Rosal București să fie responsabil manager de proiect. Din septembrie anul trecut și până acum ne-a mințit că sunt macaralele pe drum, că sunt pubelele. L-am înțeles. I-am mărit de la 90 la 120 de zile mobilizarea, am mai făcut un act aditional până pe 15 martie și nu s-a întâmplat nimic. A mai cerut încă 30 de zile. Deci nu hotărăște dumnealui acolo. El este plătit ca să facă valuri, dar ce trebuia să aducă n-au făcut nimic. Nu au autorizare, nu au nimic. Nu au mașini, nu au macarale. Oi fi eu tâmpit, dar el are ceva să muncească. Nu are nimic”, a declarat Nețoi.