Accidentul s-a produs în timp ce un șofer al firmei făcea un transfer de GPL (gaz lichefiat) dintr-o cisternă în alta.
După intervenția lucrătorilor de la SMURD și Inspectoratul Situațiilor de Urgență, coordonată de secretarul de stat în MAI Raed Arafat, au avut loc alte explozii. În acea seară s-au înregistrat doi morți, 58 de răniți, între care 39 erau pompieri.
În februarie 2024 bilanțul exploziilor de la Crevedia număra deja 6 morți, 7 pacienți internați în străinătate cu arsuri grave, care s-au recuperat și au revenit în țară, unul internat încă în România, și 48 de pacienți externați. Raportul Inspectoratului pentru Situații de Urgență arată că au fost avariate, integral sau parțial, 89 de locuințe.
Ceea ce revista Q Magazine își propune prin acest demers jurnalistic este de a prezenta și punctul de vedere al celor doi oameni de afaceri, Ionuț Doldurea și Cosmin Stîngă, indicați ca responsabili, de a face cunoscute opiniei publice situația de fapt, precum și apărarea celor doi, acuzați astăzi atât de procurori, cât și de public, ca fiind autorii (morali, dar nu numai) ai accidentului și, implicit, ai vieților pierdute și ai pagubelor înregistrate.
Ce doi nu au vorbit vreodată public până acum, acesta fiind primul interviu pe care îl acordă presei.
Q Magazine a transmis solicitarea către cei doi încă din perioada în care se aflau în arestul IGP, dar s-a concretizat în timpul arestului la domiciliu, unde i-am vizitat pe fiecare, separat, și imediat ulterior, în chiar ziua în care au fost plasați în control judiciar.
De asemenea, ne dorim să prezentăm opiniei publice și maniera în care cei doi oameni de afaceri s-au raportat la acest eveniment și ce măsuri au luat imediat după.
Tocmai pentru a nu exista suspiciuni de favorizare sau de distorsionare a mesajului celor doi, vom lăsa articolul sub forma întrebare/răspuns, fără a evita însă întrebările normale pe care le-ar pune orice jurnalist, orice om care a aflat de la televizor despre evenimentul de la Crevedia, și nu în ultimul rând orice judecător sau procuror.
Q Magazine a dat curs doleanței celor doi interlocutori ca răspunsurile să fie consemnate într-o formă unitară, ca provenind de la unul, tocmai pentru că experiența prin care trec i-a unit și mai mult, trăind-o similar.
DESPRE VINOVĂȚIE
F.J: Cum priviți accidentul de la Crevedia la șase luni de la producerea lui?
I.D. C.S: Întruchiparea suferinței pure. Pentru familiile care i-au pierdut pe cei dragi, pentru familiile care au rămas fără case sau care au avut locuințele ruinate sau alte distrugeri în gospodăriile altădată liniștite. Pentru familiile noastre, care le trăiesc pe toate dimpreună cu noi. Nu putem feri pe nimeni, de fapt.
Un „infarct” pentru angajații noștri și familiile lor, pentru nesiguranța în care s-au trezit.
O crâncenă încercare pentru pompieri. Un dosar nedorit pentru polițiști și magistrați. O emoție colectivă.
Un pustiu pentru sufletele noastre.
Ce vinovăție vă asumați/vă recunoașteți?
Trăim regrete atât de pătrunzătoare încât suntem, în această perioadă, incapabili să gândim în termeni de vinovăție sau nevinovăție în privința noastră. Știm că, în mod cert, oamenii din Crevedia nu au fost cu nimic vinovați și s-au trezit de nicăieri cu o poveste cumplită în viețile lor. Pentru asta, tot ceea am încercat să facem în această perioadă, cu toată energia și buna credință, a fost să mai alinăm din necazurile lor. Nu am reușit cu toți, nu am putut cuprinde tot, dar nu am uitat pe nimeni.
S-a spus că firma dumneavoastră funcționa fără autorizație, care v-a fost retrasă în 2020. Este adevărat? Ce responsabilitate atribuiți instituțiilor statului și dacă nu aveați autorizație legală de trei ani, de ce nicio autoritate nu a dispus închiderea la propriu a acestui punct de lucru în care a avut loc explozia inițială?
După producerea incendiului, în ziua de 26 august, nu cred că putem indica vreo autoritate care să nu fi efectuat controale asupra întregii noastre activități, în toate detaliile, în toată țara, în ceea ce ține de orice autorizație și de orice aviz. Flagas a supraviețuit, funcționează și astăzi, și am putea spune că aproape și-a reconsiderat obiectul principal de activitate, urmărind acum, în principal, să ajungă la înlăturarea consecințelor acestui dezastru.
Firma nu a funcționat niciodată fără autorizație, altfel credem că nu am mai vedea astăzi nici urmă din ea.
La Crevedia, la vremea respectivă a existat problema cu o autorizație retrasă în 2020, dar în raport de care ne-am conformat, am închis stația GPL de acolo, nu a mai existat nicio activitate cu publicul, și am mutat recipientul specific stației GPL în altă parte din țară. Am folosit însă în continuare spațiul, imobilul respectiv, ca pe o proprietate neînstrăinată a firmei și i-am dat o utilitate internă. Șoferii noștri aveau acolo un loc de odihnă și de îngrijire personală, aveau camere și dușuri, își făceau programul de odihnă pentru că sunt restricții legislative și nu pot conduce oricât, făceau schimburile între ei, erau și câte doi șoferi pe aceeași cisternă.
Un adevăr este și acela că din considerente pur logistice, fără niciun alt scop, se mai făceau transferuri dintr-o cisternă în alta. De pildă cisternele mari nu pot ajunge în toate stațiile, date fiind caracteristicile locului, interdicțiile de circulație, de acces în zonele localităților. Și atunci, pentru a se asigura alimentarea acolo, erau cantități, de pildă, rămase în aceste cisterne mari după ce își făceau circuitul stațiilor accesibile, care se transferau în cisternele mai mici. Cisternele, fie mari, fie mici, nu sunt primite în rafinării dacă mai au orice fel de încărcătură rămasă la poarta rafinăriei.
Dar nu am întreprins niciodată ceva clandestin, ascuns, nu am avut la niciun moment vreo astfel de intenție. Nu am avut niciun motiv și niciun scop să o facem. O curte mare, la stradă, și cisterne acolo, în văzul lumii, sunt cu siguranță ingredientele insuccesului cert dacă s-ar întâmpla să cauți vreo „discreție” de ordin necurat.
În privința instituțiilor statului, credem că ele nu au niciodată o misiune ușoară. Numai în cea mai ideală dintre lumi misiunea așteptată de la acestea este îndeplinită cu desăvârșire. Vorbim de așteptarea ca niciun incident să nu se întâmple, în nicio împrejurare, pentru că instituțiile statului sunt prezente, eficiente, legiferează atotcuprinzător, prevăd, previn și înlătură abaterile. Nu veți găsi o astfel de lume ideală în nicio țară.
Realitatea este că existența unor reglementări care nu sunt suficient de clare, de previzibile, de unitare și de coerente, reprezintă o provocare teribilă pentru toți cei chemați să își acordeze conduita în raport de ele. O doză de echivoc în reglementări va fi suficientă să genereze disfuncționalitate, imperfecțiune și, în final, incertitudine juridică și posibil chiar socială. Lipsa de claritate a normelor derutează de la orice cetățean până la instituțiile statului.
Nenorocirea de la Crevedia trebuie să fie asumată ca o experiență din care toți să ieșim mai buni și să remediem orice neajunsuri. Și aici mă refer și la Stat. Responsabilitatea instituțiilor sale este, dat fiind și această experiență intens nefericită, să analizeze onest și obiectiv disfuncționalitățile și, dacă pot îmbunătăți viața oamenilor și pot sluji mai bine interesului general să o facă. „Din greșeli se învață” credem că este aplicabil și instituțiilor, nu doar oamenilor.
Adevărul este că după explozie, am încercat să identificăm în țară o parcare special destinată cisternelor și numai cisternelor și n-am găsit un astfel de loc. Sigur, nu mă refer aici la rafinării! Și atunci se pune întrebarea cât de obiectivă rămâne învinuirea că ai staționat în altă parte?! Ce norme sunteți acuzați că ați fi încălcat, de fapt?
Multe. Foarte multe. Atât de multe încât capătă substanță ceea ce vă spuneam și înainte – lipsa de claritate, de concizie, echivocul prezent… Dar acesta nu este un reproș pentru ceea ce ni se impută, ci doar sublinierea necesității de a identifica de fapt ceva bine conturat pe situația cu care toți ne confruntăm și speranța că acolo vom ajunge într-un final, iar Acuzarea și Apărarea vor avea deopotrivă împăcarea că se îndepărtează de aproximativ.
EROARE UMANĂ
Din punctul dumneavoastră de vedere, ați respectat normele legale în vigoare pentru stațiile GPL? Și dacă da, atunci accidentul s-a produs din cauza unei erori umane? A cui?
Am crezut cu toată ființa, la fiecare moment, că așa muncim cu toții în Flagas, în fiecare zi, în deplin respect pentru orice exigențe. Situația în care ne găsim astăzi ne convinge că răspunsul nu mai este la noi…
O eroare umană a fost fără îndoială. Dacă operatorul cisternei își respectă obligația absolută de a rămâne lângă vehicul când face orice fel de descărcare sau încărcare, este imposibil să se producă vreun eveniment cu însemnătate. Nicidecum o tragedie de asemenea proporții.
Cisternele sunt din plin dotate cu sisteme de siguranță și securitate care pot fi accesate facil și care înlătură orice risc major sau oricât de însemnat. Atâta doar, trebuie să fii acolo, să apeși un buton. Atât! Și cisterna se capsulează, situația se dezamorsează și devine inofensivă. Dacă ar fi altfel, nu ar mai exista niciunde vreo cisternă care să transporte combustibil, de niciun fel.
Toate cisternele sunt de la bun început produse cu gradul maxim de securitate și cu toate sistemele de siguranță de ajutor în acest sens. De aceea le vedem peste tot.
Mașina pe care o conduci are o pedală de frână care preîntâmpină tragedii. Trebuie doar să o apeși. Dacă însă stai pe telefon, sigur nu o vei apăsa la timp, și ți se schimbă viața într-o singură secundă. Trebuie doar să fii atent la fiecare moment și să o apeși. Nu contează că ieri ai fost atent și ai apăsat-o, sau că ai făcut asta în ultimii 20 de ani, de fiecare dată la timp. Astăzi trebuie să fii în continuare tot la fel de vigilent și să nu stai pe telefon la volan, ca să nu vezi ce poate însemna o singură secundă de neatenție pentru viața unui om.
Fără îndoială că la noi a fost o eroare umană. Dacă operatorii s-ar fi găsit unde ar fi trebuit să fie, apăsarea unui buton de siguranță ar fi lăsat Crevedia neschimbată.
Care este cadrul legislativ în alte state europene la care se raportează și România?
De referință este Acordul European din 30 septembrie 1957 privind transportul rutier internaţional de mărfuri periculoase (Adr restructurat, aplicabil de la 1 ianuarie 2007). Dar Nimic nu este atotcuprinzător. Nimic nu e perfect.
Presa a evocat recent un Raport întocmit de specialiștii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) care concluzia că „incendiul a avut loc din cauza unui nor de gaze care se formase pe un perimetru de aproximativ 40 de metri, inclusive deasupra clădirii. În plus, transvazarea GPL-ului a fost făcută cu dispositive neadecvate de la cisterna mare în cea mică.” Specialiștii nu au putut stabili cu exactitate care a fost sursa izbucnirii flăcărilor, arătând că „putea fi electrică, termică, mecanică, foc deschis sau electrostatică.” Explozia putea porni chiar și de la o țigară aprinsă sau de la o scânteie, spune raportul. Cum comentați?
Avem idee despre dezbaterea în presă pe acest subiect, dar am ales demult să ne protejăm totuși și nici nu l-am urmărit și nici nu l-am aprofundat. Un raport de expertiză nu a ajuns la dosarul nostru. Până la acest moment, la care vorbim, nu ne-a fost nici adus la cunoștință și știm că nu este la dosar. Prin urmare, nici nu putem comenta.
CE S-A FĂCUT DUPĂ TRAGEDIE
Înțeleg că deși erați în arest preventiv, ați desemnat anumite persoane care s-au ocupat să ajute familiile afectate. Am văzut multe reportaje la televizor cu victime care spuneau că „ați vrut să le cumpărați”? Ce acțiuni ați întreprins concret și câtă înțelegere ați găsit în rândul victimelor?
Noi suntem oameni normali, muncitori încă din tinerețe. Nu am fost oameni răi niciodată, chiar am simțit că nimic nu te poate îmbogăți mai mult decât bunătatea.
Avem familii, avem copii, am știut și am învățat iubirea, compasiunea, efortul pentru celălalt, fericirea trăită împreună. Să ajungem, în timp, ca 200 de familii să „pună pâine pe masă” din munca depusă în firma Flagas a fost un Bine divin, venit din Altă Parte, o împlinire sufletească pentru noi pe care nu credem că v-o putem reda în cuvinte.
Să auzim despre șoferi ai noștri, cu experiență de lucru și în alte firme, care, în procedurile care s-au desfășurat asupra tuturor, au descris Flagas ca pe un loc din care voiau să plece abia la pensie, că s-au simțit mereu respectați și prețuiți la nivel personal și uman de „patronii firmei” și că era o firmă în care se simțeau fericiți, a fost pentru noi acel dar, adevăr, recunoaștere, spuneți-i cum vreți, de care aveam nevoie ca să supraviețuim pentru ziua următoare.
Să auzim de om „în toată firea”, un angajat pe care îl cunoaștem și de om bun, care plângea la declarații că s-a întâmplat o asemenea nenorocire, că a suferit când ne-a văzut la televizor în cătușe și că suntem închiși, a fost un semn de umanitate de care nu credeam că mai putem avea parte, și care ne-a impresionat într-un mod pe care nu l-am putea povesti, dar pe care l-am trăit în doi, împreună, între pereții unei celule de detenție. Cât eram de amărâți și zdruncinați, pur și simplu aveam impresia că tot întunericul acela în care ajunsesem se lumina. Probabil că doar cine trăiește astfel de experiențe afective dramatice poate înțelege ce înseamnă un cuvânt, un gest, care poate altora le pare neînsemnat, dar care pentru cel lovit poate fi diferența între viața și moartea interioară.
Chiar și dinspre victime mesajele au fost copleșitoare. Din toată suferința lor, mulți ne transmiteau, cu bunătate, gânduri de bine, încurajări și urări de libertate. Chiar și din rândul celor mai supărați dintre ei, care și-au pierdut pe cineva din familie în această tragedie, nu am resimțit ură, nici încrâncenarea cu care eram zugraviți de fapt în media.
Toate acestea ne-au dat speranța că nu am fost în întregime casați ca Oameni.
Cei care au avut însă de suferit ne-au „durut” nesfârșit mai mult decât arestul în care ne găseam, decât suferința propriilor noastre familii. Nu ne sufocau camera de arest ori prelungirile de arestare cât ne sufoca să știm înmormântările care au adus atât „negru” celor rămași, sau să știm familie cu 10 membri mutată în containere, ori vecinul nostru de atâta timp, de dincolo de gard, cu toată ograda distrusă, cu totul spulberat… Ori două copile, minore, care și-au pierdut tatăl, derutate împreună cu mama lor…
Pe lângă suferința încarcerării, nu e deloc ușor să ajungi de pe o zi pe alta nevoit să îți trăiești fiecare clipă – fără vreo pauză – cu povara suferinței de nedescris pe care o traversează, pe nepregătite, atâtea familii. Nu poate fi ușor pentru nimeni și nu puține au fost momentele în care am crezut că ne pierdem mințile și că nu mai e speranță.
Cele două fetițe locuiesc astăzi în Buftea, într-un apartament frumos, pe care au reușit să-l cumpere cu ce le-am ajutat și noi.
Familia din containere, de oameni și gospodari și hotărâți, nu va mai sta în containere. Are certitudinea materială deja câștigată că momentul în care va locui în casa pe care și-o dorește este aproape, e doar o chestiune de timp până la finalizarea lucrărilor deja avansate.
Vecinul nostru trăiește și vede zilnic, împreună cu soția sa, clădirea unei locuințe noi pe locul celei vechi. Cum le-am promis, vor face Paștele în casa lor nouă, din care nu le va lipsi nimic.
Până în prezent am încheiat 36 de tranzacții cu 59 de persoane și nu ne oprim. Cei mai mulți dintre oameni au ales să își gestioneze singuri lucrările de reparații, optând pentru despăgubiri.
Și mai sperăm să putem face față pretențiilor tuturor celor afectați, să ne întâlnim în ce poate fi rezonabil și pentru dânșii și pentru noi, și să mai alinăm din această dramă. Este însă posibil să fie și persoane la exigențele cărora să nu ne putem ridica. Nu ar fi pentru noi o nereușită, cât ar fi o mâhnire cu care am rămâne.
Am avut parte din plin de înțelegere din partea victimelor și o avem încă. Sperăm să avem parte și de iertare, care este altceva…
Una dintre cele mai impresionante experiențe a trăit-o Sorin Barbu, care are și o soră. Părinții lor aveau casa chiar în apropierea curții aparținând firmei dumneavoastră, în care s-a produs explozia. Mama lor a ars în proporție de 95%, iar tatăl lor, când a văzut-o desfigurată pe targă, a făcut infarct și a murit. L-am văzut în multe interviuri de presă spunând că nu îl interesează să ajungă la nicio înțelegere financiară, „ci vrea să se facă dreptate”. Din surse judiciare, știm că s-a constituit parte în dosar cu un prejudiciu de 10 milioane de euro. Ați încercat să vorbiți și cu el?
Le știm situația, da, și ne amărăște tare. În cazul dânșilor, asemenea și altor familii, pierderea este absolut iremediabilă. Desigur, am încercat să vorbim, prin delegatul nostru, nu puteam altfel, și am crezut că propunerea pe care am avansat-o, care nu a fost nicidecum derizorie, nicidecum (!), va fi analizată. Nu a fost chip, se pare că așteptările dânșilor nu ne-au lăsat nicio șansă…
S-a vorbit mult despre responsabilitatea celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență care, din cauza unor proceduri greșite, au accentuat tragedia. Le atribuiți vreo vină?
Nu simțim nici măcar la nivel instinctiv să facem asta. Mulți dintre pompierii care au intervenit înțelegem că sunt foarte tineri, iar misiunea lor acolo a fost, la propriu și la figurat, să „sară în foc”.
Dincolo de ce simțim noi și de cum privim noi lucrurile, juridic sunt alte implicații.
Apare totuși incredibil că lucrătorii ISU au exclus permanent și constant riscul producerii unei explozii. De aceea, maniera de intervenție a fost adoptată ca și când un astfel de risc era exclus. Și explozia devastatoare, cea mai puternică, aceea care prin suflul ei a provocat pagube la peste 80 de gospodării și a rănit pompieri, s-a produs la mai bine de două ore de când ISU exercita intervenția la fața locului.
CUM S-A STABILIT PREJUDICIUL
Domnule Doldurea, ați simțit că vi s-a extrapolat vinovăția și prin prisma faptului că erați fiul unui om politic renumit, din PSD, tatăl dumneavoastră fiind primarul municipiului Caracal?
În plan judiciar niciodată, la niciun moment. Exclus. Altfel, la nivel social, acest ingredient a fost voluptuos folosit de mass-media, extrapolat nu de puțini, savurat de încă și mai mulți. Îi doresc tatălui meu doar să își oblojească inima. Devastarea lui vine mai întâi din ce i s-a întâmplat copilului lui, dar nici loviturile de acest tip, gratuite și de rea credință, nu l-au lăsat neatins… El nu merita asta.
Înțeleg că procurorul de caz, Marius Iacob, a stabilit deja un prejudiciu de peste 32 de milioane de euro. Cum s-a ajuns la această sumă și cine a efectuat expertiza tehnică pentru a evalua pagubele la atât?
Dacă tot l-ați nominalizat pe procurorul de caz, ne amintim ce ne-a spus Apărarea noastră încă de la început: „Marius Iacob nu mai e demult doar un nume. Marius Iacob e un grad profesional. E un nivel.”
Am simțit deopotrivă și un fior, dar și încrederea că vom avea parte de o anchetă profesionist desfășurată. Și fiorii și încrederea s-au confirmat din plin…
Nu procurorul de caz a stabilit valoarea unui prejudiciu, ci doar a expus suma cu care s-au constituit parte civilă persoanele afectate. Procurorul de caz nu poate cenzura pretențiile avansate de oamenii care au calitate în dosar. Suma pare într-adevăr extraordinar de mare, dar credem că nu redă nici loial și nici riguros amploarea pagubelor.
Din cuantumul acesta total pe care l-ați precizat, de pildă o singura familie pretinde despăgubiri de 15.100.000 de euro.
S-a întâmplat ceva în Crevedia, aveam să înțelegem, când am transmis, din primele zile, că dorim și avem voința ca nimeni să nu rămână nedespăgubit. Mulți au înțeles că trebuie doar să pretindă o sumă și pe aceea o vor primi. Că aproape e doar o formalitate și constituirile ca parte civilă sunt asemenea unor formulare – completezi și cam asta este… Și încă o particularite pe care oameni de acolo au exprimat-o Apărării noastre: în comunitate a ajuns să circule ideea că trebuie să ceri cât mai mult, neapărat, ca să primești ceva consistent. Așa se face că unii s-au constituit parte civilă cu 200.000 de euro, 300.000, 7-800.000, chiar un milion.
Nu putem să nu amintim aici un domn de la pompieri, care nu avea atribuții de intervenție pentru stingerea incendiului, nu era parte a echipelor de intervenție, dar s-a apropiat de focar mai mult decât ceilalți pompieri, ca să facă fotografii de calitate cu telefonul mobil. Înțelegem că s-a prezentat la audieri cu palma mâinii drepte bandajată, a susținut că din pricina acestei vătămări nu își va putea ține în brațe copilul ce avea să i se nască în luna decembrie, iar asta este pentru dânsul „o pierdere inestimabilă”. După care a estimat imediat la 1 000 000 (un milion!) de euro pierderea și s-a constituit parte civilă în procesul penal cu această sumă.
De aceea accentuăm că procurorul de caz nu stabilește vreun prejudiciu în acest mod, ci doar consemnează manifestarea de voință a persoanei și propria evaluare a acesteia.
Expertize tehnice nu s-au făcut în cauză pentru evaluarea pagubelor.
AM MURIT ȘI NOI…
Au murit până acum șase oameni. Ce le spuneți familiilor lor?
Odată cu cei șase oameni știm că au murit puțin și familiile lor. Am murit puțin și noi. Le cerem iertare fără așteptarea să o și primim. Marile întristări se exprimă mai bine prin tăceri.
Deși acum sunteți într-o fază a cercetării penale, indubitabil veți fi trimiși în judecată. Ce așteptări aveți de la judecătorii care vă vor judeca?
Judecata noastră a început deja. Viața pe care o trăim este fundamental schimbată și plătim pentru asta în fiecare zi. Când vom avea parte de o hotărâre definitivă, până atunci ne vom fi trăit deja și pedeapsa de fiecare zi. Nimic nu ne ocolește. Cât despre așteptări…am vrea ca noi să corespundem așteptărilor Judecătorilor, „inversul” nu există! Nu suntem oameni răi.
IONUȚ DOLDUREA a absolvit Facultatea de Geografie-Turism din cadrul Universității București, 1998 -2002. Implicarea în afaceri a venit natural, treptat.
„Am învățat de la tatăl meu ce înseamnă economia de piață. De muncă nu m-am ferit niciodată. În vacanțele din liceu încărcam zilnic camioane cu 800 de butelii fiecare sau lucram într-un garaj unde montam instalații GPL pe mașini. După ce am terminat facultatea, am simțit că e momentul să-mi urmez drumul meu și m-am mutat în București.
Am plecat cu soția într-un autoturism modest, iar în spatele nostru cu o cisternă GPL, condusă de un fin de-al meu, unicul angajat la acea vreme. Așa a început totul.”
A plecat de acasă cu câteva lecții pe care le-a ținut minte mereu: munca onestă, solidaritatea față de oamenii simpli, cumpătarea, dorința de a schimba în bine, și iubirea pentru familie.
L-a cunoscut pe Cosmin Stângă în 2013. Au fost compatibili de la început, completându-se și sprijinindu-se reciproc, atât în afaceri, cât și în viața personală. „I-am observat imediat potențialul și spiritul cutezător. Am devenit și prietenii cei mai buni, având o viziune comună asupra business-ului nostru.”
S-a implicat în afaceri cu carburanți pentru că „asta știa cât de cât” să facă la momentul acela, perfecționându-se pe parcurs. Firma Flagas în care s-a asociat cu Cosmin Stîngă s-a impus greu pe piață.
„Sunt câteva domenii în care concurența este peste medie, printre ele și cel al carburanților. A fost nevoie de multă muncă, un pic de nebunie, o încredere oarbă în forțele proprii, de strâns din dinți…
Îmi aduc aminte că la început aveam doar câțiva clienți, obținuți cu mare greutate. Încărcam la o rafinărie singura cisternă pe care o aveam și o descărcam anevoios. Într-o zi, cisterna a întârziat câteva ore să ajungă la un client, care s-a supărat rău. Atât de mult îmi doream să nu-l pierd, încât m-am dus la punctul său de lucru și, fără să îi spun, am oferit timp de câteva ore 5 lei fiecărui șofer care venea să alimenteze și nu găsea carburant, cerându-le scuze. În fine, a venit și cisterna, proprietarul punctului de lucru a aflat ce s-a întâmplat, a fost impresionat și m-a sunat. Am rămas prieteni și astăzi.
De atunci am tot crescut, ajungând să încărcăm câteva zeci de cisterne pe zi.”
Afacerea cu carburanți a fost întotdeauna cea mai importantă, deși, de-a lungul timpului, a încercat și investiții în construcții și imobiliare.
La început, o bună perioadă de timp, a făcut lucrurile instinctiv.
„Odată cu creșterea firmei, a numărului de angajați, am început să simțim nevoia de a lucra mai procedural, ca o corporație. Eram obișnuiți să ne implicăm în tot și în toate, dar am realizat că trebuie să schimbăm ceva. Astfel am delegat responsabilități unor specialiști, am întărit echipa, dezvoltarea venind inevitabil. Am încercat să păstrăm flexibilitatea unei firme mici, care ia decizii rapide și individualizate, într-o piață în care nicio zi nu seamănă cu alta, dar am implementat și politici administrative specifice marilor companii.”
De-a lungul timpului s-au implicat social, derulând o serie de acțiuni de responsabilitate. „Am sprijinit construcția unui spital pentru copii, am susținut o asociație sportivă care are aproximativ 80 de mici fotbaliști și tenismeni, dar și cazuri sociale diverse.”
Ionuț Doldurea evită un top al reușitelor profesionale. „Am ajuns la concluzia că în viață reușitele și eșecurile merg mână în mână. Când muncești cu sârguință zi de zi, când reinvestești profitul an de an, încercând să te dezvolți, este normal ca aceste lucruri să dea roade. Dar să te aștepți ca mereu totul să meargă perfect este totuși o utopie. Am avut reușite grozave de care ne-am bucurat ca niște copii, dar și eșecuri. Dezastrul de la Crevedia, care ne-a marcat pentru totdeauna sufletele, se încadrează în altă categorie.”
Ionuț Doldurea este căsătorit și are două fetițe de 10 și 13 ani. În living am văzut pianina la care una dintre ele studiază.
„Am încredere în justiția noastră din România, vreau și eu să aflu, ca întreaga opinie publică, ce s-a întâmplat la Crevedia în ziua aceea nefastă. Evenimentul m-a marcat profund. De fapt, am realizat că suntem cu toții la mâna destinului, arătându-ne cât de precară și fragilă este viața. Dominată de zbaterile și încercările noastre omenești, ne simțim puternici, dar suntem, de fapt, vulnerabili și efemeri.
Cele întâmplate m-au făcut să îmi pun o mie de întrebări. Ca supraviețuitor al acestui dezastru, am rămas să duc povara suferinței, rugându-mă lui Dumnezeu să îi primească în brațele lui pe cei morți, iar pe noi, cei rămași, să ne ajute să putem merge mai departe, spre a ajuta și repara cât și ce se mai poate…”
COSMIN STÎNGĂ a absolvit Academia de Studii Economice București, Facultatea de Management Economic. A început să se implice în afaceri încă de la 16 ani, alături de tatăl său, inginer chimist, în Craiova. Apoi a abordat totul mai serios în primii ani de facultate, la vârsta de 21 ani, cu activități în domeniul auto.
Cu Ionuț Doldurea s-a împrietenit prin prisma relației dintre părinții lor, au venit amândoi la București, la studii, și au decis chiar să facă o afacere împreună. „Am reușit să fim mai mult frați decât prieteni.”
Afacerile cu carburanți i-au plăcut din perspectiva ideii de mobilitate, „care este și va rămâne în viața noastră ca un factor important, un domeniu extrem de volatil și competitiv.”.Și el și Ionuț Doldurea au observat potențialul de creștere al unei firme pe piața carburanților, și-au unit forțele și au plecat la drum încă din anul 2013.
„Nu a fost ușor deloc. În primul rând seriozitatea și cuvântul dat au fost elemente esențiale pentru un start cât mai bun. În al doilea rând, luarea deciziilor imediate în situații complexe a oferit un boost pentru dezvoltarea afacerii.
Acceleratorul a fost disponibilitatea noastră de a munci enorm și ambiția pe care am avut-o de-a reuși.”
După ce au fondat firma Flagas, ambii asociați s-au axat pe un model B2B (n.r. relații comerciale între două companii) pentru ca în ultimii ani să meargă către B2C (n.r. relații comerciale între o companie și clienții finali) prin investiții importante în partea de retail. „Am utilizat productiv resursele și am încercat mereu să fim mai buni, mai competitivi.”
Dincolo de o afacere care a plecat de nimic și a ajuns la succes, Cosmin Stîngă spune că ceea ce îl definește este bunătatea și faptul că este un un familist convins, cu valori puternic creștine.
„Sunt soț, tată al unui băiat de 5 ani și al unei fetițe de 8 ani. În primăvara acestui an așteptăm să mai vină un băiețel. Am aflat despre viitoarea apariție a lui pe lume în preajma evenimentului de la Crevedia. Am primit-o ca pe o minune în viața noastră.
Am avut și eșecuri și probabil că voi mai avea, dar sunt pregătit pentru orice încercare a vieții și voi merge cu sufletul meu, și cu toate din el, mereu doar înainte.”
Cosmin Stîngă așteaptă judecata, a oamenilor și a lui Dumnezeu, convins fiind că „orice lucru bun sau rău făcut se întoarce la un moment dat în viață” și înțelege această încercare prin care trece ca suferința și durerea în absența cărora „nu ne dăm seama de existența bucuriei și împlinirii.”
Sursă: www.qmagazine.ro
