În perioada 6-20 decembrie, peste 3.000 de colindători, de la unitățile de învățământ din județ, sunt așteptați la Consiliul Județean Olt. Pentru poeziile și colindele prezentate, micuții vor fi răsplătiți cu dulciuri:
”Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor, ne-a trimis, astăzi, în dar, cete de colindători, care ne-au vestit Nașterea Domnului. Pentru bucuria pe care ne-au oferit-o și urările frumoase transmise, micuții au fost răsplătiți cu daruri dulci.
Deschidem oficial sezonul sărbătorilor de iarnă și așteptăm, până pe 20 decembrie, la Consiliul Județean Olt, 3000 de copii care ne vor încânta cu glasurile și zâmbetele lor sincere. Felicitări cadrelor didactice pentru implicarea în continuarea tradiției colindului și păstrarea, în sufletele copiilor, magiei sărbătorilor de iarnă!” transmit reprezentanții CJ Olt.