CINCI PATRONI DIN SLATINA, CARACAL, DRĂGĂNEȘTI- OLT ȘI OPTAȘI-MĂGURA, AMENDAȚI DE ITM PENTRU CĂ AU VRUT SĂ ÎNȘELE STATUL

0
644

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt a desfășurat în perioada 15 iunie-24 august Campania națională privind verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile legale referitoare la suspendarea și executarea contractelor individuale de muncă.

Principalele obiective ale campaniei au vizat: identificarea angajatorilor care au primit la muncă salariați pe perioada suspendării contractelor individuale de muncă și determinarea acestora să respecte prevederile legale în domeniul relațiilor de muncă; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea pespectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și aplicarea de sancțiuni contravenționale corespunzătoare.

În acest sens, inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Relații de Muncă au efectuat un număr de 135 controale, fiind dispuse 204 măsuri de remediere a deficiențelor contatate. Totodată, au fost aplicate cinci amenzi contravenționale în valoare totală de 41.500 lei.

Potrivit șefului ITM Olt, inspectorul șef Cristian Ungureanu, o amendă în valoare de 20.000 de lei a fost aplicată unei societăți de întreținere și reparare autovehicule din Caracal pentru primirea la muncă a unei persoane în perioada în care avea contractul de muncă suspendat pentru creștere și îngrijire copil, o sancțiune în cuantum de 10.000 de lei a fost aplicată unei societăți din Caracal (obiect de activitate restaurant) pentru identificarea unei persoane care desfășura activitate în afara programului de lucru stabilit în baza contractului individual de muncă cu timp partial, în timp ce o societate din Optași Măgura (fabricarea altor articole de îmbrăcăminte) a fost amendată de inspectorii de muncă cu 5.000 de lei pentru împiedicarea exercitării controlului. De asemenea, patronul unei firme de construcții din Drăgănești-Olt a fost amendat cu 5.000 de lei pentru netransmiterea în termenul legal a elementelor contractului individual de muncă, în timp ce patronul unei firme de comerț din Slatina a primit o amendă de 1.500 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la evidența timpului de lucru.

Cele mai frecvente deficiente constatate de inspectorii de muncă au fost următoarele: netransmiterea în registrul de evidență a salariaților, în termenul legal, a detelor de început și de sfârșit a suspendării contractelor individuale de muncă, nerepartizarea programului de lucru pentru salariații cu timp parțial și neevidențierea orei de începere și a celei de sfârșit a programului de lucru.