Bonurile fiscale cu o valoare de 328 de lei, emise în data de 6 septembrie 2019, au fost desemnate câștigătoare la Loteria Bonurilor Fiscale organizată duminică 20 octombrie. La această extragere au participat tichetele emise în perioada 1 – 30 septembrie 2019.
Depunerea cererilor de revendicare a premiului, de către deţinătorii de bonuri câştigătoare, se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de revendicare a premiului.
Fondu totall de premiere este de un milion de lei, bani din care se vor acorda până la 100 de premii. După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată o a doua extragere, pentru determinarea pragului maxim de bonuri câștigătoare.