Caracal: a început ”Biblioteca de Vacanță”

0
141

Biblioteca Municipală „Virgil Carianopol” în colaborare cu Consiliul Local și Primăria Municipiului Caracal organizează în perioada 6 iulie -31 august 2020 o nouă ediție a Bibliotecii de Vacanță, eveniment dedicat tinerilor preșcolari și școlari cu vârste între 4 și 13 ani.
”În perioada 6 iulie -31 august 2020, Caracalul va găzdui o nouă ediție a Bibliotecii de Vacanță, un eveniment dedicat tinerilor preșcolari și școlari cu vârste între 4 și 13 ani.
Aflat la cea de-a VI-a ediție, proiectul Biblioteca de Vacanță își propune să ofere noi posibilități de petrecere a vacanței de vară, într-un mod educativ și relaxant, îmbinând lectura, jocul și creativitatea participanților.
Acest proiect este unul cultural, propus de Biblioteca Municipală „Virgil Carianopol” susținută de Consiliul Local și Primăria Municipiului Caracal, organizat în colaborare cu instituții de cultură și voluntari.
Proiectul se conturează în jurul ideii de joc, de vacanță, de poveste, cuprinzând mai multe arii tematice: lectură, jocuri de strategie, abilități plastice și creative, bucurându-se de multă aprerciere din partea copiilor și părinților.
În această vară, copiii pot participa pentru o perioadă de 9 săptămâni la activitățile culturale propuse, de luni până vineri, între orele 1000 – 1300, în Parcul Constantin Poroineanu, zona monumentului Evocare 1848, toate acțiunile supunându-se contextului epidemiologic actual.” au declarat autoritățile din municipiu.

Florina DINU