Biserica „Sfânta Treime”, cunoscută și ca Biserica Domnească din Slatina, a fost restaurată cu fonduri europene atrase prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Lăcașul de cult, situat în zona centrului vechi, a suferit ample lucrări de consolidare și restaurare, astfel încât să îi fie redată înfățișarea arhitecturală din perioada în care a fost construit, în vremea domniei lui Matei Basarab.
Biserica „Sfânta Treime” este cea mai veche biserică din Slatina, ridicată în urmă cu aproape patru veacuri, între anii 1641 și 1645, de către slujerul Ghinea Brătășanu și soția sa, Florica. În anul 1784 biserica a fost restaurată, pentru că a fost arsă și dărâmată de otomani în anul 1771. În 1851 a fost zugrăvită din nou și a fost reparată, a fost făcută o nouă tâmplă a bisericii și a fost închis pridvorul. Aceste modificări și altele care au urmat în timp, precum dărâmarea zidului dintre naos și pronaos, adăugarea unei turle-clopotniță, mărirea ferestrelor și înlocuirea pavimentului din plăci de piatră, au făcut ca biserica să se transforme semnificativ din punct de vedere architectural.
„Este firesc să salvăm acest monument istoric, profitând de această oportunitate excepțională, fondurile europene. (…) Se va redeschide pridvorul, am descoperit arcele, până și tirantul de lemn dintre cei doi stâlpi. S-a identificat parte din pictura bizantină, iar din pictura actuală se vor extrage zonele autentice și care mai păstrează valoare. Vom reduce înălțimea pereților exteriori până la înălțimea originală, fără să afectăm geometria arcelor interioare. Nu vom păstra turelele care nu au legătură cu aspectul inițial, vom reveni asupra golurilor rezultate în urma unor intervenții, pentru a aduce clădirea cât mai aproape de epoca lui Matei Basarab”. a declarat arhitectul Severică Mitrache la demararea lucrărilor realizate prin POR 2014-2020, citat de Episcopia Slatinei și Romanaților:
Lucrările derulate în cadrul proiectului cu finanțare europeană au constat, în principal, în consolidarea, restaurarea şi conservarea structurii, a picturilor şi a componentelor artistice. În ceea ce privește modificările arhitecturale, a fost desființat turnul clopotniță, a fost refăcută turla peste naos, astfel încât aceasta să se integreze în arhitectura specifică bisericilor din perioada lui Matei Basarab, iar învelitoarea din tablă zincată a fost înlocuită cu tablă din cupru. De asemenea, a fost schimbată tâmplăria, au fost refăcute pardoselile din piatră naturală, dar și ferestrele, prin aducerea lor cât mai aproape de starea inițială, din punct de vedere al geometriei, dimensiunilor şi materialelor.
S-a intervenit și pentru refacerea instalațiilor electrice, sanitare şi termice, dotarea obiectivului cu sistem antiefracție și antiincendiu, precum și pentru realizarea unor sisteme de sonorizare și iluminat arhitectural.
Proiectul implementat de Parohia „Sfânta Treime” a inclus, de asemenea, activități de promovare turistică și digitizare a monumentului istoric.
Investițiile, finalizate în luna noiembrie 2021, au avut o valoare totală de 5,9 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 5,7 milioane de lei.