Astăzi, 16 februarie 2020, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au depistat un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Caracal, căutat de autoritățile franceze.
Pe numele bărbatului a fost emis mandat european de arestare, acesta fiind cercetat împreună cu alte persoane, pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt pe teritoriul Franței.
Prejudiciul total se estimează la aproximativ 1 milion de euro.
Polițiștii au prezentat bărbatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a dispus reținerea pentru 24 ore.